Averea fostului deputat Vladimir Vitiuc va rămâne neatinsă? CSJ consideră „nefondat” recursul ANI
Full Article 2 minutes read

Averea fostului deputat Vladimir Vitiuc va rămâne neatinsă? CSJ consideră „nefondat” recursul ANI

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul Autorității Naționale de Integritate (ANI), menținând încheierea Curții de Apel Chișinău, prin care a fost anulat actul de constatare în privința fostului deputat transfug Vladimir Vitiuc. Astfel, ex-deputatul comunist își poate păstra cele aproape 3 milioane de lei, proveniența cărora, potrivit ANI, nu ar fi reușit să o justifice. Totodată, Autoritatea informează că va înainta repetat acțiunea și va solicita repetat confiscareaa averii.

Pe 28 decembrie 2022, completul specializat al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al CSJ a respins, drept nefondat, recursul ANI. Hotărârea a fost pronunțată de completul din care au făcut parte magistrații Tamara Chișca-Doneva, președinte al ședinței, Nicolae Craiu și Aliona Miron, informează anticorupție.md

Totodată, Autoritatea Națională de Integritate informează că va solicita repetat confiscarea averii nejustificate stabilită prin actul de constatare.

„Precizăm că după ce Actul de constatare emis în privința subiectului Vladimir Vitiuc va rămâne definitiv și irevocabil, Autoritatea va înainta repetat acțiunea și va solicita confiscarea averii nejustificate stabilită prin Actul de constatare”, se arată într-un comunicat emis de ANI.

Vladimir Vitiuc este unul dintre cei 14 deputați transfugi, cercetați pentru îmbogățire ilicită, inclusiv în dosarul coruperii unor deputați pentru părăsirea fracțiunii parlamentare din care făceau parte și constituirea platformei „Pentru Moldova”, la inițiativa liderului democrat, Vlad Plahotniuc. În urma investigaţiilor preliminare, s-a stabilit că cheltuielile ex-deputaților cercetați depășesc veniturile licite ale acestora în unele cazuri cu 350.000 de lei, iar în alte cazuri această diferență atinge valoarea de circa 4,6 milioane de lei.

În luna decembrie 2022, inspectorul de integritate a identificat prezența diferenței vădite de 2 268 248 lei, generată în perioada 09.12.2014–31.07.2016 de procurarea unui autoturism de model Land Rover Range Rover în valoare de 85 250 euro și de suplinirea bugetului familial cu mijloace financiare sub formă de depuneri în numerar la cont/card bancar.

În cadrul controlului s-a constatat și prezența unei diferențe substanțiale de 679 411 lei, generată în perioada 01.08.2016–11.03.2020 de suplinirea bugetului familial cu mijloace financiare sub formă de depuneri în numerar la cont/card bancar.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: