Ceban către Revenco: „Tanti să se apuce de lucru. Nu am de gând să mă duc să ridic protestarii”
Full Article 4 minutes read

Ceban către Revenco: „Tanti să se apuce de lucru. Nu am de gând să mă duc să ridic protestarii”

Primarul capitalei, Ion Ceban, i-a răspuns ministrului de Interne, Ana Revenco, după ce aceasta a cerut Primăriei să solicite instanței de judecată interzicerea protestelor organizate de Partidul „ȘOR”. Edilul a declarat că aceste acțiuni nu sunt de competența lui și a îndemnat-o pe ministră să se apuce de lucru. Declarațiile au făcute astăzi, 28 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă. 

”Poliția, nu mă refer aici la persoanele care lucrează în poliție, pentru că bieții oameni sunt nevoiți să facă ceea ce nu neapărat își doresc și au făcut-o și pe timpul lui Filat, și pe timpul lui Voronin și pe timpul lui Plahotniuc și astăzi. Exista Comisia Situații Excepționale a Republicii Moldova, iar în articolul 3.2 scrie că poliția poate îndepărta și fără implicarea organizatorului în cazul inacțiunii acestuia în orice protest. Deci, să nu caute doamna ministru să-i fac eu lucrările și lucrurile pe care trebuie să le realizeze dumneaei. Gradul de criminalitate este foarte sporit, este crescut practic de două ori în raport cu aceeași perioadă a anilor precedenți. Situația criminogenă în Republica Moldova este gravă, iar tanti se preocupă de ce face primarul. Să se apuce de lucru, au toate competențile, eu nu am de gând să mă duc cu oamenii aceștia de la serviciul de presă să ridic protestarii. Au toate pârghiile, mai mult de cât atât au început să-și modifice legislația ca să devină țari și împărați”, a declarat Ion Ceban.

Totodată, întrebat despre menținerea curățeniei în urma protestelor, edilul susține că Primăria își îndeplinește toate competențele.

Amintim că ministrul de Interne, Ana Revenco, a publicat în dimineața de 28 octombrie o adresare către primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban. Aceasta solicită Primăriei capitalei să ceară instanţei de judecată interzicerea manifestaţiilor organizate de deputatul Ilan Șor, cercetat penal pentru acte de corupție și stabilit cu traiul în Israel, deși este dat în urmărire internațională.

***

Începând cu 18 septembrie, Partidul ȘOR desfășoară proteste în centrul capitalei. Formațiunea politică condusă de deputatul cercetat penal pentru acte de corupție Ilan Șor solicită demisia președintei țării și a actualei guvernări. În zilele de duminică, în Chișinău sunt organizate manifestații de amploare.

Momentan, în fața sediului Procuraturii Generale din Chișinău sunt amplasate câteva zeci de corturi, în care susținătorii lui Ilan Șor se află permanent. Pe 26 și 27 octombrie, manifestanții au încercat să blocheze accesul în incinta instituției publice, iar poliția a intervenit pentru a nu le permite.

Pe 26 septembrie, Guvernul SUA a anunțat că a adoptat sancțiuni de ordin financiar față de 22 de persoane și entități implicate în acte de corupție în Republica Moldova și care au reprezentant interesele Kremlinului pentru schimbarea guvernării cu una mai apropiată de Moscova. Printre aceștia se numără și deputatul Ilan Șor, care din 2019 nu a mai fost văzut în Republica Moldova. Momentan, potrivit autorităților americane, acesta se află în Israel, informație confirmată și de către parlamentarul cercetat penal.

Pe 27 octombrie, la ședința plenară a parlamentului, PAS a anunțat că pregătește mai multe proiecte de legi, care vor prevedea că persoanele care plătesc protestatarii cu scopul de a-i determina să comită acte de destabilizare ar putea fi sancționate mai dur. De asemenea, riscă pedepse mai aspre cei care vor manifesta acte de violență față de oamenii legii, dar și oamenii care vor accepta bani pentru participare la manifestații destabilizatoare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: