Dorin Recean: Nu Guvernul trebuie să facă dreptate, dar justiția
Full Article 3 minutes read

Dorin Recean: Nu Guvernul trebuie să facă dreptate, dar justiția

Prim-ministrul Dorin Recean susține că trei din cinci moldoveni reclamă nedreptățile din sistemul justiției, în timpul vizitelor pe care le întreprinde în localitățile Moldovei. Oficialul a făcut apel, în cadrul Forumului privind reformarea justiției și combaterea corupției, care se desfășoară pe 19 septembrie la Chișinău, la organele de drept – polițiști, procurori judecători – în special cei corupți, să revină „la normal” și să lucreze pentru oameni și dreptate.

„În fiecare săptămână merg la țară și mă întâlnesc cu oamenii. Trei din cinci moldoveni reclamă nedreptate din justiție. (…) Mă adresez la minoritatea corupă din justiție, așa cum am denumit-o eu. E timpul să ne trezim și să facem această schimbare. Eu am vrut să vin aici, să mulțumesc că am lucrat împreună, pentru că am mișcat ceva, și lucrurile într-adevăr s-au mișcat din loc, dar chiar și așa în continuare avem criminali care sunt în strada și avem pe cineva care comite ceva minor și este imediat băgat în închisoare pentru următoarele 30 de zile. (…) O mamă nu înțelegea ce înseamnă circumstanțele atenuante pentru un șofer beat la volan care a comis un accident și copilul ei a decedat. Ea nu înțelege. Cetățenii cer justiție de la Guvern, de la prim-ministru”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Șeful Guvernului susține că problemele în justiție sunt generate, întâi de toate, de corupții din sistem, care „nu discută cu oamenii, nu îi ascultă și care merg cu tupeu în față”. Rolul Guvernului și al guvernării, susține Recean, este de a oferi toate instrumentele necesare pentru ca sistemul să se autocurățe – „lucru pe care îl și facem”.

„În simbolul justiției, faptul că Zeița Themis este legată la ochi, dar nu înseamnă că e și oarbă și nu înțelege ce se întâmplă în jur. (…) Nu Guvernul trebuie să facă dreptate. Justiția trebuie să facă dreptate. (…) Guvernul și guvernarea oferă toate instrumentele ca sistemul să fie reformat. Și așteptarea mea foarte simplă de la acest forum este să identificăm modalitățile cum oamenii curajoși, onești și integri din sistem să iasă în față și să aducă schimbarea cerută de cetățeni. Atât!”, a conchis premierul Dorin Recean.

Precizăm că pe 19 septembrie, la Chișinău, se desfășoară Forumul Reformarea Justiției și Combaterea Corupției. Evenimentul este gândit ca o platformă de dezbateri profesioniste între principalii actori din sistemul de justiție, decidenții politici, partenerii de dezvoltare și experții din societatea civilă. La eveniment participă, inclusiv, prim-ministrul Dorin Recean, ambasadorul SUA, Kent D. Logsdon, ambasadorul UE, Janis Mazeiks, președintele CRJM, Ilie Chirtoacă și ministra Justiției, Veronica Moraru-Mihailov. Principalele subiecte abordate vizează evaluarea externă a justiției și reforma Curții Supreme de Justiție, precum și investigarea și sancționarea eficientă a corupției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: