După negocierile de la Istanbul, Medinschi a făcut publice propunerile primite în scris de la delegația ucraineană
Full Article 2 minutes read

După negocierile de la Istanbul, Medinschi a făcut publice propunerile primite în scris de la delegația ucraineană

Negocierile ruso-ucrainene care au avut loc astăzi la Istanbul au fost „constructive”. Declarația aparține asistentului preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Medinschi, șef al delegației ruse de negociatori. Totodată, Medinschi a enumerat propunerile primite de la delegația ucraineană.

  • Ucraina este proclamată stat permanent neutru, non-bloc, non-nuclear sub garanții legale internaționale, se dă o listă cu țările garante. Garanțiile de securitate nu se aplică teritoriului Crimeei și Donbass, adică Ucraina refuză să încerce să le returneze prin mijloace militare;

„Acest lucru nu corespunde poziției noastre, dar Kievul și-a formulat propria abordare”, a spus Medinschi, citat de Ria Novosti.

  • Ucraina refuză să se alăture alianțelor militare, să desfășoare baze și contingente militare străine și exerciții militare fără acordul țărilor garante, inclusiv Rusia;
  • Rusia nu se opune aderării Ucrainei la UE;
  • Ucraina cere o decizie finală la o întâlnire a șefilor de stat ai celor două țări;

De cealaltă parte, șeful delegației ucrainene David Arahamia, a declarat după negocieri că Ucraina dorește garanții de securitate din partea țărilor semnatare, care sunt mai stricte decât articolul 5 al NATO, scrie Pravda.com.

„Am venit cu o ofertă oficială. Trebuie să spun că nu am semnat acum nimic , pur și simplu transmitem Rusiei poziția noastră.

Despre noul sistem de garanții de securitate pentru Ucraina. Insistăm că acesta este un acord care va fi semnat de toți garanții de securitate, ratificat (parlamentele – n.red.), pentru a nu repeta greșeala care era în Memorandumul de la Budapesta, când s-a dovedit a fi doar o bucată de hârtie. Ne dorim să fie un mecanism internațional funcțional, cu garanții concrete de securitate pentru Ucraina, în care țările garante vor acționa la fel ca articolul 5 NATO, dar și mai dur, pentru că există un mecanism de motivare. Noi spunem că consultările ar trebui să aibă loc în trei zile”, a spus oficialul ucrainean.

Amintim că astăzi la Istanbul a avut loc o nouă rundă de negocieri între Rusia și Ucraina, în vederea încetării focului.

 

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: