(FOTO) Un moldovean ar fi provocat un accident cu cel puțin 15 răniți în România
Full Article 2 minutes read

(FOTO) Un moldovean ar fi provocat un accident cu cel puțin 15 răniți în România

Un microbuz în care se aflau 15 persoane s-a răsturnat astăzi la Galați, România, după ce a fost lovit de o autocisternă condusă de un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 30 de ani, scrie Agerpres. Potrivit sursei citate, în urma accidentului rutier, toate persoanele din microbuz, între care se aflau și șapte minori, au avut nevoie de îngrijiri speciale. Ambii șoferi au fost testați negativ la alcoolscop.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 30 ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un TIR pe DN 26, la Şiviţa, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers, ar fi intrat în coliziune lateral spate dreapta cu un microbuz plin cu pasageri, ce era condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 35 de ani.

Accidentul rutier, care s-ar fi întâmplat în dimineața zilei de azi, 8 septembrie, a dus la rănirea ușoară a unui număr de 15 persoane, toate aflate în microbuz.

„În urma evaluărilor medicale au fost identificate 15 victime conștiente cu politraumatisme. Acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare”, informează ISU Galați, menționând că este vorba despre 7 minori şi 8 adulți.

Potrivit oamenilor legii, pe numele moldoveanului a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut accidentul.

(FOTO) Un moldovean ar fi provocat un accident cu cel puțin 15 răniți în România

monitoruldegalati.ro

(FOTO) Un moldovean ar fi provocat un accident cu cel puțin 15 răniți în România

monitoruldegalati.ro

(FOTO) Un moldovean ar fi provocat un accident cu cel puțin 15 răniți în România

monitoruldegalati.ro

(FOTO) Un moldovean ar fi provocat un accident cu cel puțin 15 răniți în România

monitoruldegalati.ro


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: