Glovo lansează noi opțiuni de publicitate pentru parteneri și integrează toate serviciile sale într-o divizie nouă numită Glovo Ads

Chișinău, 28 septembrie 2023 — Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, lansează noi opțiuni și servicii de publicitate pentru parteneri și branduri, integrate prin Glovo Ads. Astfel, având la dispoziție instrumentele oferite de Glovo Ads, brandurile, restaurantele și magazinele partenere își vor putea accelera dezvoltarea în aplicație și spori vizibilitatea în rândul utilizatorilor acesteia.

Prin Glovo Ads, compania își propune să dezvolte colaborări cu branduri și business-uri pentru a-i susține în extinderea audienței, fidelizarea utilizatorilor și creșterea vânzărilor în cadrul aplicației.

Atât marile mărci multinaționale, cât și micile afaceri independente pot folosi serviciile Glovo prin «Glovo Ads», care oferă instrumente diverse, precum: bannere în aplicație, căutări sponsorizate, programmatic ads sau, printre altele, și crearea de secțiuni dedicate. În plus, informațiile sunt actualizate în timp real, permițând brandurilor să ajungă la cei mai relevanți clienți și garantând randamentul investiției.

De asemenea, magazinele și restaurantele mici și mijlocii sunt ghidate cu privire la cea mai bună poziționare în aplicație pentru a asigura cea mai mare rentabilitate a investiției. Și pentru că multe dintre aceste mici afaceri nu au echipe de marketing dedicate, echipa Glovo Ads facilitează startul activităților de publicitate începând de la orice buget, pe bază de pay-per-click, și într-un mod self-service care poate fi întrerupt în orice moment, pentru a asigura partenerilor întotdeauna un randament pozitiv al investiției și a le permite să ajungă la cei mai relevanți clienți pentru afacerea lor.

În primă fază, la nivel global, peste 5.000 de business-uri partenere Glovo și mai mult de 350 de branduri din industrii diverse, de la FMCG la sectorul financiar, folosesc aceste instrumente pentru a derula campanii integrate de publicitate în aplicație și a se conecta cu publicul lor țintă. Printre aceste branduri se numără și Hatiko Sushi care a dezvoltat un parteneriat cu Glovo oferindu-i posibilitatea să beneficieze de vizibilitate sporită în aplicație.

«În calitate de parteneri Glovo, Hatiko Sushi apreciază colaborarea remarcabilă cu divizia ‘Glovo Ads’. Acțiunile coordonate nu doar au sprijinit eforturile de publicitate, dar au adus cu sine și o valoare fără precedent clienților noștri, permițându-ne să ne conectăm cu publicul țintă în cel mai eficient mod. Vom continua colaborarea cu Glovo, revoluționând modul în care brandurile interacționează cu clienții lor și punând bazele unui viitor mai bun pentru publicitatea digitală», a declarat Artiom Lisnik, fondator Hatiko Sushi

«Integrarea soluțiilor de publicitate într-o singură verticală reprezintă un nou pas în angajamentul nostru ferm de a deveni principalul partener digital pentru toate brandurile, restaurantele și magazinele care ne acordă încrederea lor. Prin intermediul Glovo Ads, punem la dispoziție o gamă variată de instrumente pentru a sprijini aceste afaceri să se dezvolte și să se apropie mai mult de clienții lor.», a declarat Rodrigo Alier, Director Global al Glovo Ads.

Despre Glovo

Glovo este una dintre cele mai importante aplicații de livrare din mai multe categorii care conectează utilizatorii cu companii și curieri, oferind servicii la cerere de la restaurante locale, supermarketuri și magazine. Viziunea Glovo este de a oferi tuturor acces facil la tot ce se află în orașul lor, astfel încât utilizatorii noștri să se poată bucura de ceea ce își doresc, când doresc, unde doresc. Fondată în 2015 la Barcelona, operează în 25 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Victoria Belous ar urma să preia șefia Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe

Victoria Belous, deputată a Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), este propusă pentru funcția de președintă a Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat în Parlament marți, 30 iunie.

Documentul prevede modificarea componenței comisiei parlamentare de profil.

Astfel, Victoria Belous ar urma să preia conducerea comisiei. Totodată, deputatul PAS Radu Marian, care a demisionat recent din funcția de președinte al acesteia, va rămâne membru al comisiei.

Proiectul urmează să fie examinat în ședința plenară de joi, 2 iulie.

Download by Ana-Maria

Amintim că Radu Marian a demisionat din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe la sfârșitul lunii iunie, pe fondul scandalului de la întreprinderea de stat MoldATSA. Într-un mesaj pe rețelele de socializare, parlamentarul a spus că controversa „a lovit în credibilitatea întregii echipe”.

MoldATSA, responsabilă de securitatea traficului aerian din Republica Moldova, a ajuns în centrul unui scandal după o investigație a Ziarului de Gardă din 18 iunie, care a arătat că directorul Dumitru Vangheli ar fi inclus în CV informații despre studii de pilotaj în Canada și experiență la Air Canada, informații care, potrivit ZdG, nu corespund realității. În urma investigației, acesta a fost demis. Detalii AICI

Ulterior, Radu Marian a spus la Nokta că îl știa pe Dumitru Vangheli înainte ca acesta să fie numit în această funcție. Totodată, el a menționat că l-a propus pe Vangheli în această funcție, știind că are background în domeniul aviatic. Mai târziu, pe o rețea de socializare, Radu Marian a recunoscut că a greșit, menționând că nu a verificat suplimentar, alături de instituții, anumite informații din CV-ul lui Vangheli.

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că a avut o discuție cu Radu Marian, adăugând că acesta a venit cu cea mai bună intenție atunci când l-a propus pe Dumitru Vangheli la șefia „MoldATSA”. Sandu a menționat la ProTV că nu poate să-l suspecteze pe deputat de nimic și că acesta „nu a tras niciodată foloase personale ilegale”. Maia Sandu a precizat că la șefia MoldATSA au candidat șase persoane, în cadrul unui concurs, „doar că CV-ul acesta a fost desenat mai frumos”.

Între timp, Radu Marian a declarat că a copilărit într-o ogradă cu Dumitru Vangheli. Totuși, el a precizat că nu a fost prieten cu Vangheli, ci doar se cunoșteau. În ceea ce privește unele solicitări de a-și da demisia din funcția de deputat, Radu Marian a spus că și-a făcut treaba onest.

Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate de atacurile ucrainene

Rusia a început să importe benzină pe cale maritimă din India, în contextul în care încearcă să reducă deficitul de carburanți provocat de atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice. Informația a fost raportată de agenția de presă Reuters, care face trimitere la declarațiile a două surse din industrie.

Lipsa combustibilului este resimțită în întreaga Federație Rusă, care se întinde pe 11 fusuri orare, fiind însoțită de raționalizări, cozi lungi la benzinării și creșteri record ale prețurilor la benzină.

Kremlinul a anunțat marți, 30 iunie, că Rusia se află în contact cu mai multe state și discută posibilitatea importului de carburanți la prețuri acceptabile.

Ministerul rus al Energiei și Ministerul indian al Petrolului nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Potrivit unei surse din industrie, cel puțin 60 000 de tone de benzină au fost deja expediate din India către Rusia. O altă sursă a precizat că două petroliere, fiecare cu încărcături de 30 000–40 000 de tone, se află în tranzit.

O a treia sursă a declarat că Rusia ar urma să importe, în total, aproximativ 400 000 de tone de benzină lunar din diverse țări, inclusiv din Belarus, care deja furnizează combustibil către piața rusă.

Consumul de benzină în Rusia depășește 110 000 de tone pe zi în sezonul estival, când cererea este ridicată.
Deocamdată nu este clar ce rafinărie din India va furniza carburanții.

Președintele Vladimir Putin a recunoscut duminică, în cadrul unei reuniuni cu membri ai guvernului și alți oficiali, că atacurile cu drone ucrainene asupra rafinăriilor de petrol au dus la apariția unor lipsuri de combustibil în anumite regiuni, însă a dat asigurări că situația este sub control.

Belarus și-a crescut aproape de trei ori livrările feroviare de benzină către Rusia, ajungând la peste 70.000 de tone în prima jumătate a lunii iunie, comparativ cu perioada similară din mai, potrivit calculelor și surselor Reuters.

Totodată, Parlamentul rus a aprobat săptămâna trecută modificări ale codului fiscal menite să atenueze deficitul de carburanți provocat de atacurile cu drone ucrainene, introducând și subvenții pentru importurile de combustibil, corelate cu costurile și prețurile de livrare din India.

În paralel, importurile de petrol ale Indiei din Rusia au atins un nivel record în iunie, potrivit datelor LSEG și Kpler, rafinăriile indiene majorând achizițiile de țiței rusesc pentru a compensa impactul întreruperilor din alte rute de aprovizionare.

Petrolul rusesc a reprezentat mai mult de jumătate din totalul importurilor de țiței ale Indiei în luna iunie, în creștere față de 36,5% în luna mai, arată datele Kpler.

India, al treilea cel mai mare importator de petrol din lume, a importat în iunie aproximativ 2,7 milioane de barili pe zi din Rusia, potrivit estimărilor preliminare Kpler și LSEG.

gov.md

Chișinăul și UE au discutat despre procesul de reglementare transnistreană și drepturile omului în regiune

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, și reprezentanta specială a Uniunii Europene pentru procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Audronė Perkauskienė, aflată în vizită în Republica Moldova, au avut o întrevedere miercuri, 1 iulie. Printre principalele subiecte discutate se numără procesul de reglementare a conflictului transnistrean, situația drepturilor omului din regiune și sprijinul Uniunii Europene pentru politicile de reintegrare.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, oficialii au analizat stadiul actual al procesului de reglementare și modul în care sunt aplicate politicile de reintegrare la nivel național. De asemenea, au fost discutate măsurile întreprinse de autoritățile de la Chișinău pentru soluționarea problemelor considerate urgente pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv prin valorificarea mecanismelor Fondului de convergență.

Un subiect important al întrevederii l-a constituit situația drepturilor omului în regiunea transnistreană. Părțile au atras atenția asupra necesității eliberării persoanelor deținute ilegal, a eliminării practicilor de persecutare abuzivă și a înlăturării obstacolelor în calea liberei circulații, inclusiv a posturilor neautorizate de control din Zona de Securitate.

Valeriu Chiveri a semnalat, totodată, problemele persistente din domeniul educației, subliniind lipsa unor sedii proprii pentru instituțiile cu predare în limba română din regiune și necesitatea extinderii studiilor în limba română în școlile moldovenești din raioanele de est.

Vicepremierul a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de reintegrare, apreciind contribuția acestuia la consolidarea rezilienței instituționale și la creșterea atractivității politicilor destinate locuitorilor din regiune.

La finalul întrevederii, participanții au evidențiat importanța continuării dialogului și a coordonării strânse între părți, în vederea avansării procesului de reglementare definitivă și a reducerii barierelor dintre cele două maluri ale Nistrului.

gov.md

Muncitorii din Asia cazați în vagoane, în condiții precare, verificați și… sancționați (VIDEO)

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a efectuat miercuri, 1 iulie, controale la compania din Chișinău unde muncitori din Bangladesh și Nepal sunt cazați în vagoane de tren, depistând mai multe nereguli. Autoritățile au întocmit procese-verbale pe numele a 101 cetățeni străini pentru nedeclararea schimbării domiciliului sau a reședinței, iar doi lucrători au fost găsiți în ședere ilegală și urmează să fie plasați în custodie publică.

Potrivit unui comunicat emis de IGM, acțiunile de control au vizat verificarea respectării legislației privind șederea și angajarea cetățenilor străini în Republica Moldova.

În cazul celor 101 persoane sancționate, autoritățile au constatat că muncitorii nu au declarat modificările privind domiciliul sau reședința, așa cum prevede legea. Totodată, pentru cei doi cetățeni depistați în situație ilegală, au fost inițiate procedurile necesare pentru luarea în custodie publică.

De asemenea, IGM urmează să sesizeze Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, pentru a examina circumstanțele constatate în cadrul controalelor, în limitele competențelor legale.

Inspectoratul General pentru Migrație reamintește tuturor agenților economici că respectarea legislației privind angajarea și șederea cetățenilor străini reprezintă o obligație esențială pentru protejarea drepturilor lucrătorilor migranți, asigurarea unui mediu concurențial echitabil și menținerea unui climat economic transparent”, a menționat IGM.

Instituția a precizat că va continua acțiunile de verificare.

Amintim că, pe 30 iunie, TV8 a relatat că întreprinderea care găzduiește migranții activează în domeniul producerii ușilor și ferestrelor și este amplasată în sectorul Botanica al capitalei. Potrivit sursei, cetățenii străini locuiesc de mai bine de un an în vagoane de tren reamenajate, amplasate pe teritoriul companiei. Condițiile de trai ar fi înghesuite și insalubre.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: