„În orice moment pot să călătoresc în Israel”. Șor, reacție la declarația ministrului israelian de Externe

Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în Republica Moldova, susține că „în orice moment” poate călători în Israel și că a vizitat țara „de mai multe ori” în ultima perioadă. Precizările, care se regăsesc într-un mesaj semnat de Șor și transmis pe adresa redacției NM, sunt făcute la doar o zi după ce ministrul israelian al Afacerilor Externe a declarat că autoritățile de la Tel Aviv au finalizat examinarea dosarului în privința oligarhului fugar și că „nu este o coincidență” că acesta nu mai vine în Israel. „Nici eu, nici avocații mei nu știm nimic despre vreo decizie a sistemului judiciar israelian”, a comunicat de cealaltă parte Șor. 

Urmare a declarațiilor făcute la Chișinău de către ministrul israelian al Afacerilor Externe, Șor a venit cu o reacție. „Vă rog insistent să publicați/afisați, în conformitate cu legislația R. Moldova”, se arată în mesajul politicianului fugar transmis pe adresa NewsMaker.

El a scris că în comparație cu Moldova, unde „uzurpatorii de la putere dictează întregului sistem de justiție ce să facă”, în Israel „nu este așa”.

„Israelul este un stat de drept. Drepturile omului sunt pe primul loc acolo, iar guvernul nu dictează sistemului judiciar ce decizii să ia. Nu știu pe ce bază a făcut ministrul afacerilor externe al Israelului o astfel de declarație, dar pot să spun că nici eu, nici avocații mei nu știm nimic despre vreo decizie a sistemului judiciar israelian. La ziua de azi, în orice moment, pot să călătoresc în Israel. Și, o să dezamăgesc pe cineva, după 6 noiembrie am vizitat de mai multe ori această țară”, se arată într-un mesaj semnat de Șor.

Amintim, pe 4 februarie, aflat în vizită oficială la Chișinău, ministrul israelian al Afacerilor Externe Gideon Moshe Sa’ar a fost întrebat ce măsuri a întreprins Israelul pentru a-l extrăda pe Ilan Șor în Republica Moldova, în perioada în care acesta locuia pe teritoriul statului evreiesc. „Domnul Șor, actualmente, nu locuiește pe teritoriul Israelului. Ministerul nostru al Justiției a finalizat procesarea dosarului, la solicitarea Guvernului Republicii Moldova, și probabil nu este o coincidență că el nu mai vine în Israel”, a fost răspunsul oficialului israelian. Detalii AICI. Anterior, Republica Moldova a solicitat de mai multe ori extrădarea lui Ilan Șor din Israel.

***

Șor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc. Unele investigații jurnalistice au arătat că Șor, care este și cetățean israelian, s-a stabilit în Israel. Pe 1 februarie 2024, Șor a părăsit Israelul, iar de atunci s-ar afla în Federația Rusă. În mai 2024, acesta anunța că a obținut cetățenia Rusiei. Detalii AICI.

Între timp, în aprilie 2023, Curtea de Apel l-a condamnat pe Ilan Șor la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” și a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei. Atunci Șor a acuzat magistrații că s-ar fi subordonat ordinelor politice și a susținut decizia Curții de Apel „îl lasă rece și că nu are de gând să se conformeze acesteia”. Pe 13 decembrie 2024, Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia instanței de apel.

Ilan Șor se află în lista neagră a guvernelor american și britanic. La fel, el figurează pe listele de sancțiuni impuse inclusiv de Canada și UE, pentru legături cu Kremlinul și tentative de destabilizare a Moldovei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: