Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) nu recunoaște legitimitatea președintelui ales al Federației Ruse, Vladimir Putin, și cere țărilor membre ale Consiliului Europei și ale Uniunii Europene „să oprească orice contact” cu acesta. De asemenea, APCE declară Biserica Ortodoxă Rusă, condusă de patriarhul Kiril, complici la crimele de război comise în numele Rusiei în Ucraina. Prevederile se conțin în rezoluția APCE dedicată morții opozantului rus Alexei Navalnîi, într-o colonie din Siberia.
Adunarea consideră că autoritățile ruse „poartă întreaga responsabilitate pentru uciderea lui Alexei Navalnîi, care a fost supus torturii, tratamentelor inumane și degradante”. În rezoluția sa, APCE a declarat că sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia „s-a transformat într-o dictatură”, iar regimul de guvernământ „s-a dedicat complet războiului împotriva democrației”, scrie Meduza.
Adunarea Parlamentară a refuzat să-l recunoască pe Vladimir Putin ca președinte legitim al Rusiei și a cerut țărilor membre ale Consiliului Europei și ale Uniunii Europene să oprească orice contact cu acesta.
De asemenea, Adunarea a subliniat că incitarea la agresiune, genocid și crime de război este o crimă în sine. Prin urmare, ea a cerut tuturor statelor să-l considere pe patriarhul Kirill și ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse drept complici la crimele de război și crimele împotriva umanității – și al ideologiei „lumii ruse”, scrie Hromadske.
În același timp, APCE a cerut ca Ucrainei să i se furnizeze arme și muniții pentru ca aceasta să reziste Rusiei, precum și să întărească sancțiunile împotriva Rusiei. APCE a mai declarat că, în conformitate cu dreptul internațional umanitar, rafinăriile de petrol rusești ar trebui considerate ținte militare legitime.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!