Rusia, declarată dictatură de APCE. Moldova susține rezoluția Adunării prin care cere recunoașterea președinției lui Putin ilegitimă
Full Article 3 minutes read

Rusia, declarată dictatură de APCE. Moldova susține rezoluția Adunării prin care cere recunoașterea președinției lui Putin ilegitimă

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat vineri, 13 octombrie, în unanimitate, o rezoluție prin care declară Rusia drept dictatură ți cere statelor membre să recunoască președinția lui Vladimir Putin ca fiind ilegitimă, după ce actualul său mandat se va încheia în 2024, scrie Meduza. Pentru adoptarea rezoluției au votat și reprezentanți ai delegației Republicii Moldova, deputații din cadrul partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS): Ion Groza, Mihai Popșoi și Natalia Davidovici. Constantin Starîș, reprezentant al Partidului Comuniștilor (PCRM), nu a participat la vot.

De asemenea, Adunarea a solicitat statelor membre ale Consiliului Europei să înceteze toate contactele cu Putin, cu excepția celor umanitare și în vederea realizării păcii.

Rezoluția spune că puterea prezidențială necontrolată a lui Vladimir Putin, care a condus țara ca președinte sau prim-ministru din 2000, a transformat Rusia într-o dictatură.

„Puterea predominantă a președintelui rezultată dintr-un mandat extrem de lung în funcție, împreună cu absența oricăror controale și echilibre, cum ar fi un parlament puternic, o justiție independentă, o mass-media liberă și o societate civilă vibrantă, a transformat efectiv Federația Rusă într-o dictatură”, anunță APCE.

APCE a subliniat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei ca dovadă că dictaturile „reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale, precum și a integrității teritoriale și a independenței politice a vecinilor lor”. Parlamentarii cred că restabilirea democrației în Rusia îndeplinește interesele nu numai ale poporului țării, ci și ale Europei și ale lumii întregi.

În plus, APCE și-a reafirmat sprijinul pentru crearea unui tribunal penal internațional special care să tragă la răspundere liderii ruși, inclusiv pe Vladimir Putin, pentru acțiunile sale: de la anexarea ilegală a Crimeei și războiul din Donbass, până la doborârea zborului MH17 și invadarea Ucrainei.

Menționăm că o delegație a Parlamentului Republicii Moldova, condusă de vicepreședintele Legislatvului Mihai Popșoi, participă, în perioada 9 – 13 octombrie, la sesiunea de toamnă a APCE, care se desfășoară la Strasbourg. Detalii AICI.

În februarie 2022, Consiliul Europei a condamnat recunoașterea de către Rusia a independenței autoproclamatelor DPR și LPR, precum și invazia Ucrainei. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a suspendat reprezentarea Rusiei în organizație, privând-o de dreptul de a participa la lucrările comisiei în sine, ale Adunării Parlamentare și ale altor organe ale Consiliului. Ca răspuns, Rusia s-a retras din Consiliul Europei și a reziliat tratatele sale internaționale în privința sa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: