Medicament gratuit pentru 28 persoane din Moldova, diagnosticate cu o maladie rară
Full Article 2 minutes read

Medicament gratuit pentru 28 persoane din Moldova, diagnosticate cu o maladie rară

Copiii și adulții cu fibroză chistică din Republica Moldova vor beneficia gratuit de un nou medicament și de dispozitivul medical necesar pentru administrarea zilnică a acestuia. Decizia a fost luată de Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, a anunțat Ministerul Sănătății. 

Potrivit Ministerului, vor primi preparatul cu denumirea comună internațională dornase alfa, împreună cu nebulizatorul, toate cele 38 de persoane la care a fost diagnosticată maladia rară. Acestea vor fi eliberate de Institutul Mamei și Copilului.

„Dornase alfa contribuie la combaterea infecțiilor pulmonare și îmbunătățirea funcției plămânilor la persoanele cu fibroză chistică”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.

Potrivit instituției, costul estimativ anual pentru tratamentul unei persoane cu acest medicament este de peste 100 de mii de lei.

Fibroza chistică sau mucoviscidoza reprezintă o boală genetică rară, care se manifestă prin probleme digestive, infecții respiratorii. Ministerul Sănătății susține că deși afecțiunea nu poate fi vindecată terapiile previn complicațiile metabolice, infecțioase și îmbunătățesc calitatea vieții pacienților.

În Republica Moldova persoanele cu fibroză chistică beneficiază gratuit inclusiv de trei medicamente compensate, pentru care anul trecut au fost alocate patru milioane de lei din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: