Membri ai trupei Bi-2 vor să fie cetățeni ai Moldovei. Precizările instituției prezidențiale de la Chișinău
Full Article 2 minutes read

Membri ai trupei Bi-2 vor să fie cetățeni ai Moldovei. Precizările instituției prezidențiale de la Chișinău

Mai mulți membri ai trupei Bi-2 – una dintre cele mai cunoscute în Rusia – și familiile lor au depus actele pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova, anunță consilierul prezidențial Adrian Băluțel. Consilierul președintei Maia Sandu declară că dosarele de obținere a cetățeniei vor fi aduse la cunoștința șefei statului și vor fi examinate prin prisma „acordării cetățeniei în interesul Republicii Moldova”.

„Țara noastră a fost, este și va rămâne în continuare prietenoasă cu toți oamenii care își doresc să trăiască în pace și bună înțelegere. Suntem un popor ospitalier, care și-a deschis brațele pentru oamenii care fug de război și o să-i ajutăm pe toți cei care sunt asupriți pentru că promovează pacea. Trupa Bi-2 a început să fie persecutată după ce membrii și-au exprimat poziția contra războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Ei sunt printre cei mai populari și mai valoroși artiști din estul Europei. Muzica lor este apreciată de tineri și adulți, cu muzica lor au crescut generații la rând în Moldova. (…) În țara noastră o să fie mereu loc pentru cei care își doresc pacea, contribuie la dezvoltarea culturii, educației civice și prieteniei interetnice”, a scris Adrian Băluțel pe rețelele de socializare.

***

Bi-2 s-a format în 1988 la Bobruisk, Belarus. În trupa Bi-2 sunt în total 7 persoane, cetățeni ai Rusiei, Israelului și Australiei.

În mai 2023, ministerul rus al Justiției l-a inclus pe Egor Bortnik, solistul trupei Bi-2, în registrul „agenților străini”. Kremlinul declara că Bortnik a fost recunoscut drept „agent străin” după ce „s-a opus unei operațiuni militare speciale în Ucraina, a vorbit negativ despre Federația Rusă, cetățenii săi și autoritățile statului”.

În martie 2023, trupa „Bi-2” a susținut un concert la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: