Ministerul Culturii reacționează, după ce o actriță s-a plâns că a fost agresată sexual de un regizor
Full Article 3 minutes read

Ministerul Culturii reacționează, după ce o actriță s-a plâns că a fost agresată sexual de un regizor

Ministerul Culturii a venit cu o reacție după ce o actriță din Moldova s-a plâns că ar fi fost agresată sexual de regizorul de origine lituaniană Linas Zaikauskas, refugiat în Republica Moldova din Ucraina, acolo unde a lucrat. Instituția a condamnat public incidentul și dă asigurări că a dispus toate măsurile necesare pentru a elucida cazul, dar și pentru a evita astfel de cazuri în viitor.

Ministerul Culturii anunță că fost informat despre existența unor cazuri de hărțuire sexuală din partea regizorului în vara anului 2022 abia la data de 19 iulie, curent, prin intermediul sesizării unui manager cultural al unei instituții culturale private, precum și la data de 20 iulie curent, prin intermediul adresării din partea Centrului de Drept al Femeilor. La o zi distanță, pe 21 iulie, ministrul Sergiu Prodan a semnat, de urgență, un ordin prin care a fost creată o comisie ce urma să verifice circumstanțele relatate. Ministerul Culturii precizează că Comisia a audiat toți directorii instituțiilor teatrale vizate pe 24 iulie.

„În urma informațiilor primite în cadrul acestor audieri de la unul din directorii instituțiilor teatrale, comisia a luat decizia să se adreseze Procuraturii Generale a Republicii Moldova. Toată informația adunată de grupul de lucru în procesul verificării a fost documentată în procesul verbal și transmisă procuraturii”, anunță Ministerul Culturii.

Instituția precizează că a recomandat administrației teatrului suspendarea imediată a raportului de muncă cu regizorul acuzat, pe perioada verificărilor, în scopul protejării unor potențiale victime. Pe 26 iulie, la două zile de la constatările Comisiei și recomandarea Ministerului, regizorul și-a dat demisia din funcție.

„Ministerul Culturii condamnă ferm orice formă de hărțuire, intimidare sau discriminare”, precizează instituția care recunoaște că a fost sesizată despre comportamentul nerespectuos al regizorului în raport cu angajații inclusiv pe 12 mai, curent, după ce un grup de actori l-a acuzat pe regizor de limbaj agresiv în procesul de lucru. Ministerul Culturii precizează, însă, că acuzații de agresiune fizică și hărțuire sexuală în această plângere nu au fost invocate atunci.

Menționăm că despre cazul actriței, care ar fi fost abuzată sexual de regizor a scris pe 22 august Radio Europa Liberă. Potrivit articolului, acesta i-ar fi cerut să joace scene „mai sexuale”, să vină la repetiții fără chiloți și să îi atingă organele genitale. Contactat de Europa Liberă, regizorul a respins acuzațiile. „Sunt un regizor bun, solicitat și, cel mai probabil, nu sunt o persoană rea”, a afirmat el, menționând că actorii s-ar fi putut răzbuna prin intermediul acuzațiilor, deoarece nu au primit roluri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: