„Nici PSRM, nici PAS și nici PPDA nu au stomacul pregătit pentru a „digera” PD-ul”. Comisia privind puciul din iunie, în impas
Full Article 3 minutes read

„Nici PSRM, nici PAS și nici PPDA nu au stomacul pregătit pentru a „digera” PD-ul”. Comisia privind puciul din iunie, în impas

Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova (PDM), în luna iunie, nu va avea, deocamdată, un președinte. Niciun candidat propus de deputați nu a reușit să obțină un număr suficient de voturi. Totuși, termenul de activitate al comisiei a fost prelungit cu „până la 60 de zile”.

În cadrul ședinței de astăzi, 20 decembrie, deputatul PAS, Igor Grosu, a declarat că este nevoie de un nou președinte al comisiei care anchetează tentativa de puci din iunie 2019, după demisia lui Mihai Popșoi. De asemenea, acesta a propus prelungirea cu 60 de zile a activității comisiei.

La rândul său, președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a propus desființarea comisiei pe motiv că ar fi ineficientă, iar evenimentele respective trebuie să fie investigate de organele de drept. Inițiativa a fost susținută și de democratul Alexandru Jizdan, care a remarcat faptul că membrii comisiei nu au prezentat nici măcar o dată rezultatele activității. De cealaltă parte, Igor Grosu, din partea fracțiunii PAS, a răspuns că cei chemați la audieri nu s-au prezentant la ședințe.

Deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău, s-a întrebat cumde PSRM nu a „absorbit” încă PDM-ul. În replică, președinta parlamentului, Zinaida Grecianîi, a răspuns că PSRM nu intenționează să „absoarbă” pe nimeni.

La rândul său, președintele de onoare al PDM-ului a ținut să precizeze că „nici PSRM, nici PAS și nici PPDA nu are stomacul pegătit pentru a digera PDM-ul”.

Astfel, socialiștii au propus ca șefia comisiei respective să fie preluată de deputatul Grigore Novac, iar Iurie Reniță l-a înaintat pe Dinu Plângău pentru această funcție. Totuși, nicio propunere nu a acumulat numărul necesar de voturi, așa că, potrivit deciziei speaker-ului parlamentului, vicepreședintele comisiei de anchetă, socialistul Vasile Bolea, urmează să prezinte, la ședința următoare a parlamentului, decizia acestei structuri vizavi de „tentativa de puci din iunie”.

A întrunit majoritatea voturilor doar propunerea speaker-ului parlamentului, Zinaida Grecianîi, privind extinderea termenului de activitate a comisiei cu „până la 60 de zile”.

Amintim că respectiva comisie a fost creată la 18 iunie, inițial urmând să prezinte raportul în decurs de 60 de zile, după care termenul a fost extins la 180 de zile care, la fel, a expirat. Foștii judecători de la Curtea Constituțională care au adoptat mai multe decizii controversate în timpul crizei politice din iunie, precum și deputați și foști miniștri PDM au refuzat să se prezinte la audierile organizate de comisie.

Fostul președinte al comisiei, Mihai Popșoi, a renunțat săptămâna trecută la această funcție, motivând că noua majoritate parlamentară formată din PSRM și PDM ar împiedica activitatea acesteia.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: