„Nu vă dau nimic”. Primarul de Costești le-a îngrădit jurnaliștilor accesul la informații. Reacția ONG-urilor din domeniul mass-media
Full Article 3 minutes read

„Nu vă dau nimic”. Primarul de Costești le-a îngrădit jurnaliștilor accesul la informații. Reacția ONG-urilor din domeniul mass-media

jurn, Vasile Borta, ar fi refuzat să ofere portalului Ialoveni Online accesul la informații de interes public. Jurnaliștii, timp de o săptămână, au încercat să obțină proiectele unor decizii de pe ordinea de zi a Consiliul local din 30 iunie, care au fost subminate de administrația locală din Costești. În aces sens, organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media au venit cu o reacție, prin care condamnă tentativa edilului de a împiedica accesul presei la informații. 

Timp de o săptămână, eforturile reporterilor portalului Ialoveni Online de a obține proiectele unor decizii de pe ordinea de zi a Consiliul local din 30 iunie au fost subminate de administrația locală din Costești.

Deși, potrivit legii, actele vizate trebuiau să fie făcute publice cu mult timp înainte de ședință, secretara Consiliului le-a comunicat jurnaliștilor despre „indicația primarului de a nu le expedia actele”, iar alesul local, Vasile Borta, a avut o reacție și mai categorică (Primarul: „Doamnă, nu vă dau nicio dispoziție, nicio decizie. Ne-am înțeles?”; Jurnalista: „De ce?”; Primarul: „Eu am spus așa! Eu nu știu ce urmăriți Dvs.”; Jurnalista: „Urmărim informarea locuitorilor, domnule. Informarea locuitorilor privind proiectele de decizie care urmează a fi votate”; Primarul: „M-ați înțeles? Eu am zis să nu vă dea nimic. Și cu asta s-a terminat discuția”.)

ONG-urile din domeniul mass-media condamnă acțiunile primarului s. Costești de îngrădire abuzivă și nejustificată a accesului jurnaliștilor la informația de interes public și solicită acestuia să abandoneze practicile ce subminează mecanismul de exercitare a controlului asupra activității autorităților publice.

Prin acțiunile lor, aleșii locali care refuză să ofere acces la informațiile de interes public (inclusiv la proiectele de decizii care urmează a fi dezbătute în ședință) încalcă cel puțin patru articole din diverse legi:

Potrivit art. 17 alin. (3) lit. b) al Legii privind administrația publică locală, „Cetățenii, asociațiile constituite în corespundere cu legea și alte părți interesate au dreptul (…) de a avea acces (…) la proiectele de decizii și la ordinea de zi a ședințelor consiliului local și ale primăriei”.  

Articolul 101 alin. (2) al Legii privind administrația publică locală: „Proiectele actelor normative ale autorităților administrației publice locale se fac publice, în vederea consultării, cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de ziua aprobării actului. Adoptarea actelor în regim de urgență se efectuează în conformitate cu Legea nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul decizional. 

Art. 6 al Legii privind transparența în procesul decizional, „Cetățenii, asociațiile constituite în corespundere cu legea, alte părți interesate au dreptul: a) să participe, în condițiile prezentei legi, la orice etapă a procesului decizional; b) să solicite şi să obțină informații referitoare la procesul decizional, inclusiv să primească proiectele de decizii însoțite de materialele aferente, în condițiile Legii privind accesul la informație”.  

Art. 10 al Legii privind transparența în procesul decizional, „Autoritatea publică asigură accesul la proiectele de decizii și la materialele aferente acestora prin publicarea obligatorie a lor pe pagina web oficială a autorităţii publice, prin asigurarea accesului la sediul autorității, precum şi prin expediere prin poştă sau prin alte mijloace disponibile, la solicitarea persoanei interesate. Proiectul de decizie şi materialele aferente acestuia se plasează pe pagina web oficială a autorității publice responsabile cel puţin pentru perioada recepționării şi examinării recomandărilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: