PPDA propune moratoriu de un an asupra controlului statului privind întreprinderile mici și mijlocii
Full Article 2 minutes read

PPDA propune moratoriu de un an asupra controlului statului privind întreprinderile mici și mijlocii

Membrul fracțiunii PPDA, deputatul Alexandru Slusari, propune un moratoriu cu durata de un an asupra controlului de stat privind întreprinderile micro, mici și mijlocii. Inițiativa a fost anunțată astăzi, 16 decembrie, în cadrul unui brifing de presă. 

„Pentru platforma noastră, sprijinul business-ului mic și mijlociu este una dintre principalele deziderate”, a explicat Alexandru Slusari.

Potrivit acestuia, anul trecut, numărul întreprinderilor micro, mici și mijlocii au constituit 55,7 mii, ceea ce reprezintă 99% din numărul total de întreprinderi. În cadrul acestora activau, la perioada menționată, aproximativ 328 mii de salariați sau 61,2% din numărul total de salariați ai întreprinderilor.

Veniturile din vânzări ale întreprinderilor mici și mijlocii au înregistrat în 2018 peste 144 milioane de lei.

Alexandru Slusari susține că deși, potrivit legii, statul ar trebui să acorde facilități fiscale întreprinderilor mici și mijlocii, aceasta nu este respectată.

„Statul nu-și exercită decât funcțiile de control asupra întreprinderilor, încasând amenzi și penalități, în multe cazuri, neargumentate juridic, conform multiplelor plângeri și sesizări ale agenților economici”, a declarat Slusari.

Mai mult, acesta a precizat că în bugetul de stat pentru anul 2020 sunt prevăzute 366 milioane de lei în calitate de venituri din amenzi și sancțiuni.

Parlamentarul a promis că la începutul anului viitor, PPDA va veni și cu alte propuneri în sprijinul business-ului mic și mijlociu.

Slusari a precizat că proiectul de lege urmează a fi înregistrat la parlament imediat după briefing.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: