Primăria capitalei anunță cu fast apariția unui articol despre Chișinău în National Geographic. Doar că… materialul a fost plătit
Full Article 3 minutes read

Primăria capitalei anunță cu fast apariția unui articol despre Chișinău în National Geographic. Doar că… materialul a fost plătit

În faimoasa revistă National Geographic a apărut un articol despre Chișinău și atracțiile sale turistice. Anunțul a fost făcut cu fast de Primăria Chișinău și edilul Ion Ceban, care au calificat apariția materialului ca fiind o „veste minunată”. Ce-i drept, trebuie de menționat că articolul este unul plătit, iar textul face referire mai mult la bucătăria și vinurile moldovenești decât la capitală. NM a cerut un comentariu despre cât a costat materialul de la consiliera primarului capitalei, Natalia Ixari, însă, deocamdată nu am primit un răspuns.

„Un oraș deosebit de verde”

Ediția anuală Travallers Experience Collection 2023/24 a revistei National Geographic a apărut în varianta digitală și tipărită. În revistă apar o serie de localități și resort-uri din jurul lumii și informații despre acestea.

În ediția revistei din acest an apare și un articol despre orașul Chișinău.

Istoria și modernitatea coexistă în capitala Moldovei, Chișinău. Situat la răscrucea dintre Europa de Est și Europa de Vest, călătoria Chișinăului de-a lungul timpului este scrisă în arhitectura sa – un amestec de eleganță din lumea veche și design contemporan. Dincolo de obiectivele turistice, adevărata atracție a Chișinăului stă în oamenii săi. Localnicii, cu căldura și ospitalitatea lor, dau o notă primitoare atmosferei orașului”, se arată în articol.

În material sunt descrise pe scurt trei locații din Chișinău: Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, Parcul „Dendrariu” și Valea Morilor. Iar, per total, capitala moldovenească este descrisă ca fiind „un oraș deosebit de verde”. Cea mai mare parte a articolului, însă, nu se referă la orașul Chișinău, ci la vinurile moldovenești, care sunt recunoscute pe plan internațional, și bucătăria națională.

Textul articolului este însoțit și de trei imagini, în care apar cozonaci, Catedrala „Nașterea Domnului” din capitală și Primăria Chișinău.

Pe pagina materialul despre Chișinău, la fel ca și pe celelalte, apare marcajul „Conținut plătit”. Iar în subsolul paginii se indică mesajul „Acest conținut vă este oferit de sponsorul nostru. Nu reflectă în mod necesar opiniile National Geographic, National Geographic Travellers (UK) sau ale redacțiilor acestora”.

Primăria capitalei anunță cu fast apariția unui articol despre Chișinău în National Geographic. Doar că... materialul a fost plătit

Screenshot

„O veste minunată”

Un comunicat în care se anunță că un articol despre Chișinău a apărut în National Geographic a fost publicată pe rețelele de socializare ale Primăriei capitalei, dar și cele ale edilului Ion Ceban. Reprezentanții administrației capitalei au calificat apariția articolului în renumita revistă ca fiind „o veste minunată”.

Pe platforma internațională National Geographic, Republica Moldova a fost vizibilă pentru prima și ultima dată în anul 2017, iar municipiul Chișinău n-a fost menționat niciodată ca o destinație sustenabilă, atractivă și captivantă pentru turistul internațional. Tipărirea articolului descriptiv, dedicat orașului, în această revistă, permite cititorilor să descopere Chișinăul ca o destinație nouă, trezind interesul lor față de gastronomia locală (bucate și vinuri), cultură și evenimente, precum și vizitarea parcurilor și zonelor de agrement din Chișinău- obiective suficiente pentru satisfacerea curiozității turiștilor din întreagă lume”, au comunicat reprezentanții primăriei, într-un comunicat.

Deși nu au spus direct că articolul a fost plătit, reprezentanții primăriei au precizat că activitățile de promovare și mediatizare a Chișinăului sunt obiective stipulate în Strategia de dezvoltare a turismului pentru perioada 2022 – 2026 ,,Chișinău- capitală turistică”.

NM a cerut un comentariu despre cât a costat materialul de la consiliera primarului capitalei, Natalia Ixari, însă, deocamdată nu am primit un răspuns.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: