Promo-LEX constată cel puțin cinci cazuri de corupere a alegătorilor, inclusiv din partea PAS. Grosu: „Vom face tot posibilul ca oamenii să voteze liber”
Full Article 4 minutes read

Promo-LEX constată cel puțin cinci cazuri de corupere a alegătorilor, inclusiv din partea PAS. Grosu: „Vom face tot posibilul ca oamenii să voteze liber”

Sfârșitul campaniei electorale este marcat de creșterea numărului cazurilor de abuz de resurse administrative și al celor cu potențial de corupere a alegătorilor. Constatarea aparține Asociației „Promo-LEX”, care a monitorizat campania în perioada 19 octombrie – 2 noiembrie, curent. Încălcări au fost admise, potrivit raportului publicat de Promo-LEX pe 3 noiembrie, atât de partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), cât și de alte formațiuni intrate în cursă, inclusiv Partidul „ȘOR” sau „Renaștere” – afiliate fugarului Ilan Șor.

Potrivit raportului prezentat de Promo-LEX, în ultimele două săptămâni ale campaniei electorale, activismul concurenților a crescut semnificativ, la fel și numărul cazurilor ce pot fi calificate drept abuz de resurse administrative și al celor cu potențial de corupere a alegătorilor. S-a majorat esențial și cuantumul cheltuielilor neraportate estimate de Promo-LEX.

Potrivit sursei citate, în perioada raportată, au fost desfășurate cel puțin 1.421 de activități de promovare. Cei mai activi au fost: PAS – cu 22% din activități, PSRM – 19%, PȘ – 13% și PDCM – 6%.

Potrivit Promo-LEX, în ultimele două săptămâni de campanie, au fost observate cel puțin 5 cazuri care pot fi calificate drept corupere a alegătorilor (2 cazuri – Partidul Șansă, câte un caz – PAS, PLDM și candidatul independent Zagorcea Iurie).

În perioada 6 – 27 octombrie 2023, 30 formațiuni politice și 16 candidați independenți au raportat venituri în valoare totală de 29,8 mil. de lei. Potrivit sursei citate, cele mai multe venituri (69%) au fost raportate de cinci concurenți: PAS – 23%, PSRM – 15%, PȘ – 12%, PN – 11% și MAN – 9%. Circa jumătate din acestea sunt donații de la persoane fizice, iar 40% – venituri transferate din contul partidelor politice. Au fost raportate cheltuieli de 28,2 mil. de lei, dintre care 1,4 mil. de lei au fost din donații materiale.

În urma analizei rapoartelor financiare ale concurenților electorali, observatorii Promo-LEX au identificat colectarea donațiilor în numerar cu depășirea limitelor legale în cazul a 5 concurenți electorali (ALDE, PȘ, PSRM și 2 CI). De asemenea, în cazul a doi concurenți electorali (PAS și MAN) a fost observată colectarea donațiilor de la persoane juridice care, în ultimii trei ani înainte de începerea perioadei electorale, au încheiat contracte de achiziții publice. 6 concurenți (PAS, MAN, CUB, PLDM, PS și LOC) au raportat donații de la persoane juridice ce înregistrează restanțe la bugetul de stat.

MO Promo-LEX a estimat o sumă totală a cheltuielilor neraportate la CEC de cel puțin 2.159.207 de lei pentru activitățile de campanie desfășurate de 24 formațiuni politice și 23 CI. Din totalul cheltuielilor estimate drept neraportate, 42% au fost pentru PR, urmat de PȘ – 14%, PAS – 10% și PSRM – 9%.

Între timp, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere pe 3 noiembrie cu delegația Misiunii de observatori din cadrul Parlamentului European, care au venit în Republica Moldova să monitorizeze scrutinul electoral. Speakerul s-a referit în timpul discuțiilor la anumite amenințări, printre care propaganda Federației Ruse, precum și „numeroasele” tentative de fraudare a scrutinului electoral prin coruperea alegătorilor. „Vom face tot posibilul ca alegerile să fie corecte și oamenii să voteze liber” – a declarat șeful Legislativului în cadrul întrevederii, potrivit unui comunicat emis de Parlament.

Amintim că, pe 5 noiembrie 2023, în Republica Moldova vor avea loc alegeri locale generale în toate unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I – orașe (municipii), sate (comune), și de nivelul II – raioane, municipiile Chișinău și Bălți, cu excepția localităților din stânga Nistrului și a municipiului Bender. În cadrul acestui scrutin vor fi aleși pentru un mandat de patru ani reprezentanții administrației publice locale, respectiv 898 de primari și 11 058 de consilieri locali (raionali, municipali, orășenești, comunale și sătești), scrie portalul alegeri.md. Pentru a fi validate, la alegeri trebuie să participe cel puțin 1/4 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din fiecare circumscripție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: