Promo-LEX: La ședința Parlamentului din 7 iulie s-a menținut tendința deputaților de a nu participa la vot
Full Article 3 minutes read

Promo-LEX: La ședința Parlamentului din 7 iulie s-a menținut tendința deputaților de a nu participa la vot

Asociația Promo-LEX a monitorizat ședința plenară a Parlamentului din 7 iulie curent. S-a constatat că Biroul permanent al Parlamentului nu a respectat procedura de întocmire a proiectului ordinii de zi, iar 53% din proiectele aprobate au fost examinate, în mod prioritar, la solicitarea Guvernului și a șefei statului. Asociația mai scoate în evidență că la ședința din 7 iulie s-a menținut tendința deputaților de a nu participa la procedura de votare. 

Asociația spune că proiectul ordinii de zi a ședinței din săptămâna curentă a fost întocmit în seara zilei de 6 iulie (ora 17.00) și aprobat pentru următoarele două săptămâni, în cadrul ședinței plenare din 7 iulie.

Potrivit Promo-LEX, conform regulamentului Parlamentului, ordinea de zi a ședinței plenare din 7 iulie trebuia să fie publicată luni, 4 iulie.

La ședința din săptămâna curentă, Parlamentul a examinat 19 proiecte din cele 29 incluse pe ordinea de zi. 10 din 19 proiecte votate au fost examinate, în mod prioritar, la solicitarea Guvernului și a Președintei Republicii Moldova.

„În opinia Promo-LEX, examinarea a peste 50 la sută din proiecte, în mod prioritar, pune la îndoială necesitatea adoptării acestora fără respectarea etapelor procedurii legislative și a celor de transparență decizională”, comunică Asociația.

În cazul a 12 proiecte votate, ceea ce constituie 63%, Promo-LEX spune că transparența decizională nu a fost respectată.

Transparența, comunică Asociația, a fost afectată prin nepublicarea raportului comisiei sesizate în fond pentru 4 proiecte, inclusiv pentru un proiect lipsea și coraportul comisiei.

„Pentru un proiect de lege, votat în lectura a doua, nu a fost publicat avizul Guvernului, iar în cazul a 2 proiecte nu au fost publicate avizele autorităților a căror competenţă are tangenţă directă sau indirectă cu acestea. De asemenea, nu a fost respectat termenul de 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a opt proiecte de legi”, comunică Promo-LEX.

Se mai menționează că în cazul unui proiectul a fost restricționat dreptul deputaților, comisiilor permanente și fracțiunilor parlamentare de depunere a amendamentelor în termenul de 10  zile de la data aprobării proiectului în primă lectură.

Asociația spune că la ședința din 7 iulie s-a menținut tendința deputaților de a nu participa la procedura de votare. Chiar dacă la începutul ședinței și-au înregistrat prezența 85 de deputați, la procedura de vot au luat parte între 60 și 76 de deputați.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: