Regele Marii Britanii își va relua îndatoririle publice. Tratamentul împotriva cancerului decurge bine
Full Article 2 minutes read

Regele Marii Britanii își va relua îndatoririle publice. Tratamentul împotriva cancerului decurge bine

Regele Marii Britanii, Charles al III-lea, își reia îndatoririle publice la trei luni după ce a fost diagnosticat cu cancer, timp în care a urmat un tratament. Informațiile au fost confirmate pe 26 aprilie de Palatul Buckingham. Revenirea monarhului la activitățile publice are loc în contextul în care tratamentul are o dinamică pozitivă.

Într-o declarație, Palatul Buckingham a menționat că medicii sunt mulțumiți de modul în care decurge tratamentul împotriva cancerului și sunt optimiști în ceea ce privește perspectivele de recuperare ale regelui Charles.

Astfel, s-a anunțat că, pe 30 aprilie, regele Charles și regina Camilla vor vizita un centru oncologic, unde se vor întâlni cu personalul medical și cu pacienții. Monarhul va participa și la alte evenimente în următoarele săptămâni.

De asemenea, regele și regina Marii Britnaii îi vor găzdui pe împăratul și împărăteasa Japoniei într-o vizită de stat, care va avea loc în iunie.

Precizăm că, în februarie 2024, s-a aflat că regele Charles a fost diagnosticat cu cancer. Din cauza tratamentului pe care l-a început, monarhul a participat foarte puțin la evenimentele publice, deși a continuat să își îndeplinească îndatoririle constituționale, inclusiv să semneze legile adoptate de Parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: