Șoșoacă amenință că va face circ, dacă Zelenski va ține discurs în Parlamentul român: „Zele, ai curaj să te întâlnești cu mine?”
Full Article 2 minutes read

Șoșoacă amenință că va face circ, dacă Zelenski va ține discurs în Parlamentul român: „Zele, ai curaj să te întâlnești cu mine?”

Senatoarea română Diana Șoșoacă a anunțat că va face „spectacol” marți, în Parlamentul României, cu ocazia discursului pe care președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski urmează să-l susțină în fața plenului reunit al Senatului și Camerei Deputaților, scrie Digi24.

„Mâine avem spectacol în Parlament. Vă anunț de acum”, a anunțat Șoșoacă luni, într-o înregistrare postată pe Facebook.

Într-o altă postare, publicată marți pe Facebook, Diana Șoșoacă l-a întrebat direct pe președintele ucrainean Zelenski: „Zele, ai curaj să te întâlnești cu mine? Am o scrisoare să îți dau!”.

Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a ajuns marți în România, unde se află într-o vizită oficială. Zelenski se va întâlni la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis și la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu.

Presa din România a scris că Zelenski are în programul de marți, inclusiv, susținerea unui discurs în fața plenului reunit al Parlamentului României. Ulterior, surse parlamentare au declarat pentru news.ro, că intervenția președintelui ucrainean a fost anulată, motivul ținând de „eventuale perturbări ale discursului”.

Senatoarea română Diana Șoșoacă este o susținătoare deschisă a Federației Ruse. În luna iunie, Șoșoacă a mers din nou în vizită la Ambasada rusă pentru a sărbători Ziua Națională a Rusiei alături de ambasadorul rus la București, Valeri Kuzmin. „Opriți războiul, vesticilor!”, a scris ea atunci într-o postare pe Facebook. Mesajul senatoarei s-a încheiat cu una dintre narațiunile preferate ale propagandei de la Moscova – acela că, de fapt, războiul din Ucraina continuă din cauza Occidentului, nu din cauza Rusiei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: