Statistică: Bărbații de la oraș – cei mai afectați de lipsa unui loc de muncă
Full Article 2 minutes read

Statistică: Bărbații de la oraș – cei mai afectați de lipsa unui loc de muncă

Mediul urban este afectat de șomaj mai mult decât cel rural. În același timp, printre bărbați sunt mai mulți șomeri decât printre femei. Astfel, din cei aproape 22 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, care se află la ora actuală în șomaj, 65,4% sunt persoane din mediul urban, iar 56,7% din numărul total îl constituie bărbații.

Potrivit Biroului Național de Statistică, rata șomajului  la nivel de țară a înregistrat, în al doilea trimestru al anului, valoarea de 2,4%, fiind mai mică față de trimestrul II 2021 (3,6%).

În această perioadă, rata șomajului la bărbați a fost de 2,6%, iar la femei – de 2,2%.Șomajul a afectat în această perioadă  3,5% din populația care trăiește la oraș 1,5 la sută din populația care trăiește la sat.

În rândul persoanelor de 15-24 ani, rata șomajului a constituit 7,0%. Potrivit BNS, valoarea acestui indicator a înregistrat disparități importante pe sexe. Astfel, 10,6 la sută din persoanele cu statut de șomer, care au vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, sunt femei, comparativ cu 4,8% – bărbați.

În același timp, 4,2 la sută dintre șomerii înregistrați în trimestrul II al anului au avut vârsta cuprinsă între 15 și 29 ani.

Potrivit datelor statistice prezentate de BNS, în trimestrul II al anului 2022, forța de muncă a Republicii Moldova, care include populația ocupată și șomerii, a constituit 900,4 mii persoane, fiind în creștere cu 3,0% față de trimestrul II al anului 2021 (874,0 mii).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: