Stoianoglo va mai sta încă 30 de zile sub control judiciar
Full Article 3 minutes read

Stoianoglo va mai sta încă 30 de zile sub control judiciar

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de liberare provizorie sub control judiciar aplicată în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, pe o perioadă de 30 zile. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție (PA), pe 14 aprilie.

Totodată, PA informează că de la începerea anchetei, au fost efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală, care au drept scop cercetarea completă și obiectivă a circumstanțelor cazului, după cum urmează:

– a fost înaintată învinuirea la 4 persoane;

– au fost audiate 14 persoane în calitate de martori, declarațiile cărora în cumulul cu celelalte probe administrate, elucidează circumstanțele cazurilor cercetate;

-​au fost efectuate peste 40 examinări a peste 5000 de documente și înscrisuri de ciornă;

– au fost formulate către alte state 3 cereri de asistență juridică internațională în materie penală;

– au fost efectuate 4 percheziții în urma cărora au fost depistate și ridicate mai multe documente, înscrisuri de ciornă, la fel calculatoare, telefoane mobile și alți purtători de informație electronică;

Toate calculatoarele, telefoanele mobile și alți purtători de informație electronică ridicate în urma perchezițiilor, au fost supuse expertizelor inginero-tehnice, mai precizează PA.

Amintim că în data de 5 octombrie, Consiliul Suprem al Procurorilor a autorizat inițierea urmăririi penale în privința lui Stoianoglo. Ancheta a fost încredințată procurorului Procurorului anticorupție Victor Furtună.

Două ore mai târziu, Furtună a deschis un dosar penal împotriva lui Stoianoglo cu mai multe acuzații: abuz în serviciu, depășirea acțiunilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase în fața unor organe competente. În aceeași zi, Stoianoglo a fost reținut de ofițerii SIS.

Pe 29 octombrie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat urmărirea penală pe unul dintre capetele de acuzare în privința lui Stoianoglo. Este vorba despre cel în care Alexandr Stoianoglo este învinuit de faptul că și-a depășit atribuțiile de serviciu atunci când a dispus achitarea indemnizației de concediere, aproape 164 de mii de lei, fostului șef al PCCOCS, Nicolae Chitoarogă.

Pe 9 decembrie, Curtea de Apel Chișinău (CA)  a decis eliberarea lui Stoianoglo din arest la domiciliu și plasarea acestuia sub control judiciar. Totodată, instanța a dispus ca procurorul general suspendat să dea actele de identitate procurorului care se ocupă de dosar. După proces, Stoianoglo a declarant pentru NM că se așteaptă la o eliberare completă.

 

 

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: