Subiectul reducerii tarifelor de roaming între Republica Moldova și Republica Belarus, discutat de autoritățile de resort din ambele state
Full Article 2 minutes read

Subiectul reducerii tarifelor de roaming între Republica Moldova și Republica Belarus, discutat de autoritățile de resort din ambele state

Ministerul Economiei și Infrastructurii a desfășurat o rundă de negocieri, în regim de videoconferință, cu Ministerul Comunicațiilor și Informatizării din Republica Belarus. Subiectul discuției a vizat examinarea situației curente privind tarifele de roaming aplicate în ambele state și identificarea modalității de reducere și eliminare a acestora pentru cetățenii ambelor țări. 

Astfel, MEI a venit cu propunerea de a încheia un memorandum cadru între autoritățile de resort din ambele state și care va fi contrasemnat de toți operatorii interesați.

„Urmare a acțiunilor prevăzute în memorandum, cetățenii ambelor țări, care călătoresc ocazional, aflându-se în roaming în Republica Belarus sau Republica Moldova, vor putea efectua apeluri și transmite SMS spre țara de origine la tarife naționale, iar apelurile și SMS-urile de intrare pentru aceștia vor fi gratuite”, a declarat secretarul de stat, Vitalie Tarlev.

Potrivit sursei citate, memorandumul ar putea fi semnat în cadrul celui de-al 27-lea Forum Internațional pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor TIBO-2020, care se va desfășura în perioada 18 – 22 mai, la Minsk.

Amintim că în noiembrie 2018, guvernul condus de Pavel Filip anunța că tarifele de roaming între România și Republica Moldova va fi eliminat. Ulterior, însă, acest lucru s-a întâmplat doar pentru ziua de 1 decembrie 2018, când s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Susțineți-ne cu un LIKE la pagina noastră de Facebook.

 

 

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: