Traian Băsescu, fostul președinte al României, este internat la spital. Ce spun medicii
Full Article 2 minutes read

Traian Băsescu, fostul președinte al României, este internat la spital. Ce spun medicii

Fostul președinte al României Traian Băsescu a fost internat în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Militar din București. Ar fi ajuns la medic din cauza gripei, însă afecțiunile sale mai vechi i-au determinat pe medici să-l țină o vreme sub supraveghere.

Surse apropiate de fostul șef de stat au declarat pentru știrileprotv.ro că, pe 28 ianuarie, Traian Băsescu s-a simțit mai bine.

Sursele mai spun că acesta acuză o stare de oboseală și vorbește cu dificultate. Medicii l-ar fi diagnosticat cu gripă, însă, după ce l-au supus unor investigații, au decis să-l interneze.

Tot potrivit apropiaților, Traian Băsescu ar avea și ateroscleroză, o boală cronică ce presupune întărirea şi îngustarea arterelor ca urmare a depunerilor de grăsimi. În plus, ar avea și hipertensiune.

În 2006, când era președinte al României, Traian Băsescu a mai fost operat de hernie la un spital din Viena, iar un an mai târziu mergea tot la spitalul Militar pentru o operație de tiroidă. Iar în 2014 a fost diagnosticat și cu emfizem pulmonar care are ca efect scăderea calităţii vieţii pentru că pacientul oboseşte foarte repede.

***

Traian Băsescu s-a născut pe 4 noiembrie, la Murfatlar, România. A deținut funcția de președinte al României pentru două mandate consecutive: în perioada anilor 2004 – 2014. În prezent este europarlamentar din partea Partidului Popular European.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: