Un executor judecătoresc implicat în „Laundromatul rusesc” a fost achitat
Full Article 2 minutes read

Un executor judecătoresc implicat în „Laundromatul rusesc” a fost achitat

Un executor judecătoresc, acuzat de comiterea depășirii atribuțiilor de serviciu și complicitate la spălarea banilor, a fost achitat. Verdictul a fost dictat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Mai exact, instanța a încetat procesul penal pe capătul de acuzare ”depășirea atribuțiilor de serviciu” pe motiv că fapta constituie o contravenție, care la fel a fost încetată în legătură cu expirarea termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională.
Cât despre celălalt capăt de acuzare ”spălare de bani”, magistratul ajuns la concluzia că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
La fel, judecătorul a respins solicitarea Procuraturii Anticorupție de confiscare, în folosul statului, a 1,2 miliarde dolari SUA – valoarea banilor spălați prin sistemul bancar al Republicii Moldova.
Procuratura, care a solicitat condamnarea executorului judecatoresc la 5 ani închisoare, cu executare, consideră sentinţa ilegală şi anunţă că o va ataca în instanţa ierarhic-superioară, insistând la condamnarea acestuia cu confiscarea specială.
Amintim că Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis, în ședința din 27 octombrie, cererile unor judecători de a fi repuși în funcție, după ce au fost scoși de sub urmărire penală în luna septembrie. Anterior, aceștia au fost anchetați pentru complicitate la spălarea de bani în dosarul „Laundromat”. Magistrații își vor primi și salariile pentru 4 ani, perioadă în care au fost suspendați din funcție.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: