Un taxi a fost lovit de un tren. Două persoane au ajuns la spital
Full Article 1 minutes read

Un taxi a fost lovit de un tren. Două persoane au ajuns la spital

Un automobil, ce aparține unei firme de taxi, a fost lovit de un tren marfar după ce șoferul ar fi ignorat prevederile regulamentului circulației rutiere. Accidentul s-a produs ieri seara, în jurul orei 19:36, la trecerea de cale ferată din localitatea Dobrogea, municipiul Chișinău. Șoferul, dar și pasagera sa, au fost transportați la spital. Informația a fost confirmată pentru NM de către ofițerul de presă al poliției capitalei, Natalia Stati, astăzi, 6 decembrie.

„La fața locului s-a deplasat un echipaj al secției documentare accidente rutiere al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, care a stabilit că accidentul s-a produs între un tren marfar și un automobil de model Toyota, ce aparține unei firme de taxi”, ne-a comunicat ofițerul de presă.

Potrivit aceleași surse, în automobil se afla două persoane: șoferul, în vârstă de 22 ani și o pasageră de 19 ani.

„Preliminar șoferul automobilului a ignorat cerințele regulamentului circulației rutiere, iar ca urmare s-a produs impactul”, a mai declarat ofițerul de presă al poliției capitalei.

În prezent, oamenii legii stabilesc toate circumstanțele producerii accidentului.

 

 

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: