VIDEO Madonna, susținere pentru Ucraina. Cum a urcat pe scenă diva la concertul din Londra
Full Article 2 minutes read

VIDEO Madonna, susținere pentru Ucraina. Cum a urcat pe scenă diva la concertul din Londra

Cântăreața americană Madonna, în sfârșit, a dat start turneului mondial prin care marchează 40 de ani de carieră muzicală. Artista a fost nevoită să amâne evenimentul din cauza unor probleme de sănătate. Ea și-a început turneul cu un concert la Londra, ieșind pe scenă cu drapelul Ucrainei, exprimându-și încă o dată sprijinul pentru țara aflată în război, scrie tsn.ua

Vedeta și-a început turneul cu un concert la Londra, pe 14 octombrie. La Londra, artista va susține încă 5 concerte.

Potrivit sursei, cântăreața în vârstă de 65 de ani nu și-a schimbat stilul care este îndrăgit de fanii ei din întreaga lume. Pe scenă, artista a apărut în ținute extravagante. Iar unul din momentele emoționante a fost când Madonna și-a interpretat hitul „Don’t Cry for Me Argentina” și a pus pe ea drapelul Ucrainei, exprimându-și încă o dată sprijinul pentru țara aflată în război.

Sursa a menționat că vedeta americană a sprijinit Ucraina încă din primele zile de război. Din unele încasări ale artistei au fost ajutați inclusiv copiii ucraineni.

De precizat că Madonna a trebuit să dea startul turneului mondial încă pe 15 iulie 2023. Înainte de aceasta, în iunie, a apărut informația că artista a ajuns la terapie intensivă din cauza unei „infecții bacteriene serioase”. Precizările au fost făcute de managerul artistei Guy Oseary. Prin urmare, evenimentele planificate cu participarea artistei, inclusiv turneul de concerte, au fost anulate.

Madonna Louise Ciccone, în vârstă de 65 de ani, supranumită „regina muzicii pop” este o cântăreață americană, actriță, producătoare și compozitoare de muzică pop, câștigătoare a șapte premii Grammy, laureată a două premii Globul de Aur și autoare de cărți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: