VIDEO Zelenski: Rămân la Kiev. Vom lupta cât va fi nevoie pentru a câştiga acest război
Full Article 1 minutes read

VIDEO Zelenski: Rămân la Kiev. Vom lupta cât va fi nevoie pentru a câştiga acest război

Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a publicat un nou video, de această dată din biroul său prezidenţial. El a spus că rămâne la Kiev, iar statul ucrainean va lupta cât va fi nevoie. 

„Rămân la Kiev. Pe strada Bankovaia în biroului preşedintelui. Nu mă ascund. Şi nu mi-e frică de nimeni. Vom lupta cât va fi nevoie pentru a câştiga acest război”, a spus Zelenski.

„Cei care au spus că suntem „un singur popor” cu siguranţă nu se aşteptau la o reacţie atât de puternică. Vom reconstrui totul. Vom reface oraşele pe care ocupantul le-a distrus şi le vom face mai bune decât orice oraş din Rusia”, a ținut să precizeze președintele ucrainean.

De menționat că ieri a avut loc cea de-a treia rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, în Belarus. Șeful delegației ucrainene, consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, Mihail Podolyak, în urma negocierilor, a spus că se înregistrează mici schimbări pozitive în îmbunătățirea logisticii coridoarelor umanitare. Tot el a precizat că negocierile vor continua.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: