Vlad Bilețchi confirmă că a demisionat de la șefia AUR Moldova, însă este supărat pe Valeriu Munteanu: „Nu am nevoie de secretari”
Full Article 3 minutes read

Vlad Bilețchi confirmă că a demisionat de la șefia AUR Moldova, însă este supărat pe Valeriu Munteanu: „Nu am nevoie de secretari”

Vlad Bilețchi a demisionat din funcția de președinte al formațiunii Alianța pentru Unirea Românilor din Republica Moldova. Informația a fost confirmată pentru NM, pe 6 mai. Politicianul a precizat că nu va pretinde la un nou mandat în funcția de lider, deși este mulțumit de realizările sale. Vlad Bilețchi s-a arătat dezamăgit de faptul că informația despre demisia sa a apărut mai întâi la postul de televizune TV8, fiind făcută publică de către Valeriu Munteanu.

Regret foarte mult că în timp ce noi ne aflăm în luptă cu impostorii din mass media R. Moldova, care s-au înfruptat din banii furați de la moldoveni, inclusiv din furtul miliardului, anumiți colegi își asumă declarații iresponsabile în spațiul public, declarații care sunt pe placul acestor impostori. Mi-am depus demisia, urma să fac anunțul public, pentru că mă privește și pentru că nu am nevoie de secretari sau purtători de cuvânt. Pe 15 mai va avea loc congresul AUR și va fi ales un nou conducător”, a precizat acesta.

Vlad Bilețchi și-a exprimat convingerea că, în calitate de lider AUR, și-a îndeplinit toate obiectivele politice pe termen scurt.

Am reușit unificarea polului unionist și fuzionarea cu Partidul USB. Este pentru prima oară când pe segmentul unionist s-a reușit unificarea forțelor. De aceste rezultate sunt deranjați mulți actori politici, care nu scapă nicio ocazie ca să schimbe accentele, să își asume întâietatea anumitor mesaje, pentru a perturba acest proces”, a mai menționat politicianul.

Membrul AUR a mai spus că nu va pretinde la un nou mandat de președinte al AUR Moldova, însă rămâne alături de colegii care promovează cauza unirii.

Îmi voi continua cariera politică unionistă”, a conchis acesta.

Amintim că anunțul despre demisia lui Vlad Bilețchi de la conducerea AUR Moldova a fost făcut de către Valeriu Munteanu, în cadrul ediției din 5 mai a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, moderată de Mariana Rață. Recent, Munteanu a fost ales în funcția de vicepreședinte al AUR România. În 2021, Valeriu Munteanu a anunțat că partidul pe care l-a fondat – „Uniunea Salvați Basarabia” (USB) a fuzionat prin absorbție cu AUR.

Vlad Bilețchi a fost subiectul unor investigații realizate de TV8, în cadrul căreia se arată că acesta ar fi avut legături compromițătoare cu controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. În replică, Bilețchi a acuzat-o pe moderatoarea Mariana Rață că ar folosi „tactici ticăloase” pentru a-l denigra și ar utiliza postul de televiziune TV8 în acest scop.

Amintim că la alegerile parlamentare din iulie 2021, AUR, Partidul Liberal și USB și-au unit forțele. În pofida acestuia fapt, formațiunile au reușit să acumuleze doar 0,49% din voturi.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: