Zaharova a mințit? Ministerul de Interne informează că structura de căutare a CSI nu avea date despre atacatorul de la Aeroport
Full Article 4 minutes read

Zaharova a mințit? Ministerul de Interne informează că structura de căutare a CSI nu avea date despre atacatorul de la Aeroport

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că Biroul de Coordonare a Luptei împotriva Crimei Organizate și a altor tipuri de infracțiuni periculoase din cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) nu deținea informații despre Rustam Așurov, cetățeanul Tadjikistanului care a ucis doi oameni la Aeroportul Chișinău. Precizarea vine după ce purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova a declarat că dacă autoritățile centrale ar fi continuat să colaboreze cu structura respectivă a CSI, atacul probabil ar fi fost prevenit.

Pe 6 iulie, în cadrul unui briefing de presă, Maria Zaharova a vorbit, printre altele, despre atacul de la Aeroportul Chișinău.

„Din păcate, linia Chișinău a avut deja consecințe negative pentru cetățenii moldoveni. Recentele incidente tragice de pe aeroportul din Chișinău sunt o confirmare directă a acestui lucru. Aceasta este una dintre consecințele încetării efective a participării țării la activitatea Biroului de Coordonare a Luptei împotriva Crimei Organizate și a altor infracțiuni periculoase pe teritoriul statelor membre ale CSI și retragerea reprezentantului moldovean din această structură”, a spus aceasta.

Zaharova a declarat că dacă Chișinău ar fi continuat cooperarea cu această structură a CSI, autoritățile, posibil, ar fi reușit să identifice la timp agresorul și să prevină atacul.

La scurt timp, Ministerul Afacerilor Interne a venit cu o reacție la declarațiile Mariei Zaharova.

„Biroul de Coordonare a Luptei împotriva Crimei Organizate și a altor tipuri de infracțiuni periculoase din CSI, coordonat de Rusia nu deținea date despre atacatorul din Tadjikistan, care a ucis doi oameni pe aeroportul din Chișinău”, se arată în nota informativă.

***

Amintim că un cetățean al Tadjikistanului, cercetat penal pentru răpire în țara de baștină, a deschis focul pe Aeroportul Internațional Chișinău, în seara de 30 iunie, după ce i-a fost refuzată intrarea în Moldova. La scurt timp, agresorul, pe nume Rustam Așurov, a fost capturat de brigada de poliție cu destinație specială Fulger, acesta fiind grav rănit. În urma atacului, polițistul de frontieră Serghei Muntean și angajatul din securitatea aeroportuară, Igor Ciofu, au fost omorâți. Grav rănit în urma schimbului de focuri de la Aeroport, atacatorul acuzat de dublu omor, Rustam Așurov, s-a stins pe patul de spital pe 3 iulie.

La 3 zile de la tragicul incident, Procuratura Generală a anunțat inițierea unui proces penal în scopul verificării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoanele implicate în asigurarea securității persoanelor aflate la Aeroportul Internațional Chișinău. În ceea ce privește dosarul penal de bază, acesta este gestionat de Procuratura municipiului Chișinău.

Polițistul de frontieră Serghei Muntean a fost petrecut pe ultimul drum pe data de 4 iulie, în timp ce ce-a de-a doua victimă, Igor Ciofu, tatăl a trei copii, a fost înmormântat pe data de 3 iulie. Ambele victime ale atacului armat de Aeroport au fost petrecute pe ultimul drum cu onoruri militare. La ceremoniile funerare au participat, inclusiv, primele persoane în stat, între care președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean.

De menționat că 4 iulie a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, în memoria lui Serghei Muntean și Igor Ciofu. Președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care a conferit post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu și lui Serghei Muntean, iar prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că Guvernul Republicii Moldova va oferi câte un ajutor material, în valoare de 1 000 000 de lei, pentru familiile victimelor atacului de la Aeroport.

Pe 5 iulie, Ambasada Tadjikistanului la Kiev a confirmat pentru NM că rudele lui Așurov vor repatria corpul neînsuflețit. Un reprezentant al instituției a declarat că acestea urmează să vină în Republica Moldova pentru a prelua cadavrul. În aceeași zi, informația a fost confirmată și de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: