A luat de la 12 sirieni până la €8 mii ca să-i ducă în UE și s-a ales cu o amendă de nici €3 mii. Un bărbat de la Ceadîr-Lunga și-a aflat sentința
Full Article 2 minutes read

A luat de la 12 sirieni până la €8 mii ca să-i ducă în UE și s-a ales cu o amendă de nici €3 mii. Un bărbat de la Ceadîr-Lunga și-a aflat sentința

Un bărbat de 39 de ani din Ceadîr-Lunga a fost condamnat în dosarul organizării migrației ilegale spre Austria și Germania, cu implicarea unui inspector al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP). Aceasta este prima sentință din dosarul celor circa 100 de cetățeni sirieni. Astfel, făptașul este obligat să achite 55 000 lei amendă și i s-a interzis să transporte pasageri peste hotare, în următorii patru ani. 

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS), bărbatul și-a recunoscut vinovăția. Mai exact, acesta a fost implicat în două cazuri de organizare a migrației ilegale.

În primul caz, bărbatul condamnat a traversat frontiera la ieșirea din România într-un microbus înregistrat în Bulgaria în care erau transportați 10 sirieni, printre care el însuși figura ca pasager, deși în realitate își aducea contribuția la organizarea migrației lor ilegale.

Peste doar o lună, condamnatul a transportat în portbagajul unei mașini înregistrate în Franța doi sirieni, la intrarea în Ungaria. Pentru ca să-și asigure succesul operațiunilor, grupul infracțional folosea alte mașini ca antemergător, ca să-i anunțe despre prezența sau controalele poliției pe traseu.

Migranții ar fi fost traficați în grupuri mici, de 6-10 persoane, iar prețul pentru activitatea de traficare varia între 5 000 – 8 000 de euro de persoană.

Astfel, bărbatul este obligat să achite 55 000 lei amendă și i s-a interzis să transporte pasageri peste hotare, în următorii patru ani. În ceea ce privește microbusul în care sirienii au fost transportați, la solicitarea procurorilor, acesta a fost confiscat în folosul statului.

Alte trei persoane au fost trimise în judecată, iar urmărirea penală în privința altor complici continuă.

Amintim că urmărirea penală pe acest caz a fost anunțată în octombrie 2021. În schemă erau implicați cetățeni ai Moldovei, Irakului și Turciei. Ulterior, în noiembrie, oamenii legii au anunțat și reținerea unui ofițer de patrulare al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) al Inspectoratului General al Poliției.

Potrivit materialelor dosarului, inculpații au organizat migrația ilegală a sirienilor care se aflau în Ucraina, spre România, cu tranzitarea Moldovei, contra sumei de 13.000 euro pentru fiecare solicitant.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: