Aeroportul de la Chișinău – membru al Asociației Aeroporturilor din România. Ce beneficii va aduce noul statut Moldovei
Full Article 2 minutes read

Aeroportul de la Chișinău – membru al Asociației Aeroporturilor din România. Ce beneficii va aduce noul statut Moldovei

Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) a devenit membru asociat al Asociației Aeroporturilor din România. Anunțul a fost făcut de reprezentanții aerogării, pe 13 octombrie.

Potrivit sursei citate, prin aderarea la Asociația Aeroporturilor din România, Aeroportul Internațional Chișinău obține posibilitatea de a beneficia de accesul la instruiri în domeniul aeroportuar și securitate aeronautică, dar și la servicii de mentenanță aeroportuare racordate la standardele internaționale.

Reprezentanții AIC precizează că Asociația Aeroporturilor din România (AAR) promovează și apără interesele aeronautice, tehnic aeroportuare, economice și juridice ale aeroporturilor civile în vederea dezvoltării și eficientizării activității acestora, a creșterii traficului și veniturilor.

***

Amintim că Aeroportul Internațional Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului începând cu 28 martie, curent, după ce în 2013 a fost luat în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani. Președinta Sandu i-a acuzat de „furtul” aeroportului, prin „tranzacții mincinoase”, pe liderul ex-Partidului „ȘOR”, deputatul fugar, Ilan Șor și fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. Ca urmare a acestei scheme, timp de nouă ani, statul a pierdut venituri în valoare de 1,6 miliarde lei, susține șefa statului.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat recent că își propune să dezvolte și să gestioneze aeroportul de la Chișinău după standardele internaționale. „Acesta este unul din proiectele de importanță națională din Planul de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei 5+”, a menționat oficialul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: