Alertă în Europa: Mai multe persoane suspectate că plănuiau atacuri de sărbători au fost arestate în Germania și Austria
Full Article 2 minutes read

Alertă în Europa: Mai multe persoane suspectate că plănuiau atacuri de sărbători au fost arestate în Germania și Austria

Mai multe persoane suspectate că plănuiau atacuri în perioada sărbătorilor au fost arestate în Austria şi Germania, relatează G4media.ro. În spatele atacurilor ar sta o grupare islamistă.

Poliţia germană a anunţat în seara zilei de 23 decembrie că efectuează percheziţii în catedrala din Köln (vestul oraşului) cu ajutorul câinilor, în urma unui „avertisment de pericol” emis pentru noaptea de Anul Nou.

Chiar dacă informaţiile se referă la ajunul Anului Nou, începând din această seară vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a asigura siguranţa vizitatorilor la catedrală în ajunul Crăciunului”, a declarat şeful poliţiei din Köln, Michael Esser, citat într-un comunicat.

Astăzi, toți vizitatorii vor fi supuşi unui control înainte de a intra în lăcaşul de cult, au precizat autoritățile germane.

Poliţia recomandă oamenilor să nu aibă genţi la ei şi să ajungă devreme la slujbă”, a adăugat Esser.

Cotidianul german Bild relatează pe site-ul său că serviciile de securitate din Austria, Germania şi Spania au primit indicii că un grup islamist plănuieşte mai multe atacuri în Europa, posibil în noaptea de Anul Nou şi de Crăciun.

Potrivit ziarului, ţintele acestor atacuri ar putea fi slujbele de Crăciun din Köln, Viena şi Madrid.

În cursul serii, poliţia din Köln şi Viena a indicat că îşi intensifică măsurile de securitate din cauza unei posibile ameninţări.

De asemenea, ziarul susţine că primele arestări efectuate de forţele speciale au avut loc sâmbătă la Viena, precum şi una în Germania.

Potrivit agenţiei germane de presă DPA, gruparea islamistă ar putea avea legătură cu gruparea teroristă Statul Islamic din Khorassan, care este activă în Asia Centrală şi de Sud.

***

Precizăm că, la începutul lunii decembrie, comisarul european pentru afaceri Interne, Yilva Johansson, a avertizat că, în perioada sărbătorilor de Crăciun, în Europa va exista un „risc uriaș de atacuri teroriste”, din cauza războiului dintre Israel și Hamas.

Cu războiul dintre Israel şi Hamas şi polarizarea pe care o provoacă în societatea noastră, cu sezonul de vacanţe care vine, există un uriaş risc de atacuri teroriste în Uniunea Europeană”, a spus Johansson.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: