ANI cere suportul Marii Britanii pentru schimbul de informații despre persoane care au deținut funcții publice și au fugit din țară
Full Article 1 minutes read

ANI cere suportul Marii Britanii pentru schimbul de informații despre persoane care au deținut funcții publice și au fugit din țară

Președinta ANI participă în aceste momente la discuții cu delegația Trezoreriei și Autorității Fiscale și Vamale din Marea Britanie. În context, șefa ANI a solicitat suportul Marii Britanii pentru schimbul de informații pe numele unor subiecți, care au deținut anterior funcții publice, mai apoi au plecat din țară și s-au stabilit în Marea Britanie. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătoarea de cuvânt a ANI de Maria Dastic.

Amintim că pe 14 februarie 2022, conducerea Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupție și PCCOCS a avut o întrevedere cu mai mulți experți britanici, aflați într-o vizită de documentare la Chișinău.

Delegația Marii Britanii a sosit cu scopul de a stabili oportunități de parteneriat, în vederea identificării și urmăririi penale în domeniul spălării banilor și confiscării, se arată într-un comunicat de presă.

În prezent, în Marea Britanie s-ar afla mai multe persoane cercetate penal în Republica Moldova. Printre aceștia se numără Veaceslav Platon, Gheorghe Cavcaliuc și Contantin Botnari. Pe 18 ianuarie, ambasadorul Marii Britanii a declarat că nicio cerere din partea Interpol, care i-ar viza pe Gheorghe Cavcaliuc sau Veaceslav Platon n-a fost expediată Londrei.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: