Se caută un nou șef al ANI. Va fi organizat un concurs public, după demisia lui Antoci
Full Article 2 minutes read

Se caută un nou șef al ANI. Va fi organizat un concurs public, după demisia lui Antoci

Consiliul de Integritate s-a întrunit pe 4 aprilie în ședință extraordinară, pentru a discuta despre cererea de demisie a Rodicăi Antoci, președinta suspendată a Autorității Naționale de Integritate (ANI).

În cadrul ședinței, cei șase membri ai Consiliului de Integritate au acceptat în unanimitate cererea de demisie a Rodicăi Antoci.

Astfel, va fi organizat un concurs public pentru numirea unui alt președinte al ANI. Pentru următorul concurs, membrii CI trebuie să elaboreze un regulament.

Pe 27 ianuarie, procurorii Anticorupție au anunțat că Rodica Antoci este suspectată de depășirea atribuțiilor de serviciu și provocarea unui prejudiciu material în valoare totală de 126 570 lei. Ea ar fi achitat servicii în valoare de 29 570 lei pentru lucrări de vopsire a automobilelor deși contractul încheiat între ANI și agentul economic nu includea astfel de servicii, iar în alt caz, împreună cu o angajată, ar fi contractat un agent economic de la care au cumpărat 7 uși în valoare de 97 000 lei. Antoci susține că nu a încălcat legea.

Pe 18 martie, Consiliul de Integritate a decis suspendarea din funcție a președintei ANI. Iar pe 24 martie, a fost publicat decretul semnat de președinta țării Maia Sandu, privind suspendarea sa.

Rodica Antoci a fost numită în funcția de președintă a ANI în 2018. Mandatul acesteia urma să expire la sfârșitul anului curent. Conform legii, ea nu mai putea pretinde la un alt mandat.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: