Armata din Moldova, modernizată cu sprijinul României: a primit echipamente de protecție balistică și autoturisme
Full Article 2 minutes read

Armata din Moldova, modernizată cu sprijinul României: a primit echipamente de protecție balistică și autoturisme

România a donat Republicii Moldova echipamente  individuale de protecție. Lotul conține căști de protecție, veste antiglonț și autoturisme de teren, anunță Ministerul Apărării.  Donația a fost făcută în cadrul vizitei oficiale la Chișinău a ministrului Apărării Naționale a României, Angel Tîlvăr.

Ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nosatîi, le-a mulțumit partenerilor români pentru sprijinul acordat. „Este foarte important în contextul consolidării capacităților de apărare ale țării noastre, dar și în realizarea obiectivului de a avea o armată modernă, profesionistă, bine echipată, capabilă să ofere securitate cetățenilor, acest ajutor este și mai semnificativ și apreciat”, a declarat Nosatîi.

La rândul său, ministrul Apărării Naționale al României, Angel Tîlvăr, a reiterat deschiderea de a sprijini în continuare obiectivul de modernizare a Armatei Naționale a Moldovei prin seria de programe și proiecte comune implementate în contextul consolidării parteneriatului dintre cele două instituții de apărare.

„Suntem gata să oferim asistență de specialitate și sprijin Armatei Naționale a Republicii Moldova în multiple domenii. Recenta donație de echipamente individuale de protecție balistică și autoturisme de teren reprezintă un exemplu concret al preocupărilor noastre de a contribui la asigurarea resurselor necesare dotării militarilor Armatei Naționale. Aceste donații fac parte dintr-un efort continuu al României, prin Ministerul Apărării Naționale de sprijinire a Republicii Moldova, în domeniul înzestrării armatei cu echipamente moderne”, a declarat ministrul roomân Angel Tîlvăr.

Amintim că oficialul român a întreprins o vizită oficială la Chişinău luni, 7 august, la invitația ministrului Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi. Agenda discuțiilor a vizat aspecte legate de relațiile de cooperare bilaterală în domeniul apărării, asistența acordată de Guvernul României în contextul modernizării Armatei Naționale, situația de securitate regională, precum și alte teme de interes comun.

Armata din Moldova, modernizată cu sprijinul României: a primit echipamente de protecție balistică și autoturisme

army.md

Armata din Moldova, modernizată cu sprijinul României: a primit echipamente de protecție balistică și autoturisme

Angel Tîlvăr/Facebook

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: