Bardar 25 de ani: Un divin medaliat înainte de a fi prezentat publicului

Distileria Bardar a câștigat, în premieră pentru Moldova, unul dintre cele mai prestigioase titluri pe care îl poate câștiga un produs în categoria brandy.

Bardar 25 ani a câștigat premiul Taste Master, cea mai înaltă distincție a competiției The Taste Masters 2021 care a avut loc la Londra la începutul lunii mai.

Competiția a adus împreună cele mai bune băuturi pe care industria de brandy le poate oferi la nivel mondial. Mostrele de divin au fost expediate cu avionul la Londra, fiind ulterior degustate în orb de către jurați. Din cauza restricțiilor, competiția s-a desfășurat virtual.

„Distincția de Taste Master este un premiu extrem de important nu doar pentru distileria Bardar, dar și pentru imaginea internațională a divinului produs în Moldova. Divinurile noastre, cunoscute pe larg publicului local, demonstrează, din nou, că au un mare potențial de afirmare și pe plan extern, reușind să aducă acasă rezultate extraordinare, de valoare internațională, și de care trebuie să fim toți mândri”, a declarat Boris Duca, președintele S.A. Bardar.

Un premiu câștigat cu unanimitate de voturi

„După degustarea tuturor mostrelor de brandy participante, a venit timpul să luăm decizia finală și anume alegerea brandy-ului demn de cea mai înaltă distincție a competiției The Brandy Taste Master 2021. După o analiză amănunțită, votul a fost unanim pentru divinul Bardar 25 ani, produs în Moldova”, spune Melita Kiely, unul dintre jurații competiției, editorul revistei The Spirits Business și președinte al degustării.

Jurații au rămas profund impresionați de buchetul plin pe care îl oferă divinul Bardar 25 de ani.

„Am fost pătruns de evoluția gustului, de notele terțiare subtile – de piele, balsamice, fructe uscate – multe fructe uscate”, a afirmat Ivan Dixon, unul dintre jurații competiției.

Tot el a mai afirmat că divinurile produse în Moldova fac concurență serioasă coniacurilor și armaniacurilor, oferind aceleași note, însă într-un mod diferit.

„Niște băuturi complexe și foarte calitative. Am degustat cu mare plăcere divinul, plăcut, dar complex.  Un argument în plus pentru acestea: există un amestec frumos de accesibil, dar complex.”

Divinul Bardar 25 de ani nu a fost unicul divin al distileriei Bardar, apreciat în cadrul competiției. Jurații au fost plăcut surprinși și de „notele pătrunzătoare de stafide și vanilie” prezente în divinul Bardar 10 ani, decernându-l cu medalia de argint.

Bardar 25 de ani va fi în curând disponibil în magazine

„Pentru crearea Bardar 25 ani, am fost riguroși în selectarea celor mai bune distilate maturate timp de 25-30 de ani. Apoi, am ales cu atenție cele mai bune butoaie de stejar în care divinul a urmat o perioadă de odihnă de alți 3 ani, înainte să ajungă în sticlă. Rezultatul este obținerea unui divin cu un buchet bogat și complex, în care treptat se dezvăluie nuanțe ușoare de iasomie si trandafir, urmate de portocală supracoaptă și multe fructe uscate –  în special prune și pere, iar la final se regăsesc nuanțele de piele în combinație cu mușchi de copac, cafea prăjită și tabac. În cel mai apropiat timp Bardar 25 de ani va apărea și pe rafturile magazinelor specializate de la noi din țară.”, a declarat Boris Duca, președintele S.A. Bardar.

Întrebat care este secretul care face divinurile Bardar atât de impresionante, Boris Duca a afirmat că ingredientele divinului nu s-au schimbat de la fondarea companiei până acum. Aroma intensă vine de la strugurii crescuți cu grijă de natură, esența vine de la stejar, iar complexitatea – de la răbdare una din virtuțile omenești ce presupune timp.

Calitatea divinului Bardar își are rădăcinile în simplitate. Nimic în plus: doar struguri, stejar și răbdare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

facebook.com/maia.sandu

UE promite sprijin pentru Moldova înainte de parlamentare: „Suntem pregătiți să vă apărăm”

Uniunea Europeană este pregătită să sprijine și să apere Republica Moldova în cazul în care Kremlinul sau politicieni locali afiliați acestuia vor încerca să destabilizeze țara în contextul alegerilor parlamentare din toamnă. Declarația a fost făcută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul conferinței comune susținute la Chișinău, alături de președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, António Costa, în marja primului summit UE–Republica Moldova.

Ursula von der Leyen a declarat, la Chișinău, că Moscova desfășoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare și atacuri cibernetice. Președinta Comisiei Europene a lăudat eforturile autorităților de la Chișinău de a contracara aceste amenințări. Oficiala a dat asigurări că UE este pregătită să sprijine țara noastră în aceste eforturi cu instrumente și echipe capabile să respingă atacurile cibernetice și campaniile de manipulare.

„Avem și instrumente, și echipe de reacție rapidă împotriva atacurilor cibernetice. (…) Suntem pregătiți să apărăm Republica Moldova în toate modurile”, a declarat von der Leyen.

La rândul său, președintele Consiliului European, António Costa, a declarat că aderarea Moldovei la UE este o decizie democratică, care trebuie respectată: „Suntem o uniune a democrațiilor, o uniune care așteaptă încă o democrație puternică cum este Moldova să se alăture nouă. Din acest motiv, trebuie să apărăm și să consolidăm democrația în Europa și în Moldova”.

Președinta Maia Sandu a precizat că Uniunea Europeană oferă cel mai mare sprijin din istoria Republicii Moldova pentru dezvoltarea țării, în timp ce forțe ostile încearcă să blocheze accesul la fonduri și parteneriate strategice. În acest context, șefa statului a menționat că autoritățile lucrează în strânsă cooperare cu UE pentru a întări capacitatea instituțiilor de a rezista amenințărilor hibride.

„Kremlinul și vocile sale, împrăștiate strategic, inclusiv la Chișinău, încearcă să ne convingă că Moldova nu trebuie ajutată. Ei nu respectă alegerea poporului nostru, nu ne văd ca egali. Nu cunosc ce înseamnă ajutor și solidaritate – cunosc doar șantaj și control”, a mai declarat Sandu.

Primul summit UE-Moldova a avut loc pe 4 iulie, la Chișinău. Evenimentul a fost marcat de o tentativă de perturbare pusă, potrivit Poliției, la cale de „gruparea criminală Șor”. Cu puțin timp înainte de sosirea liderilor europeni la Reședința de Stat, un grup de persoane a organizat un protest neautorizat în apropierea clădirii, însă oamenii legii au intervenit rapid și au înăbușit manifestația. Tot astăzi, Aeroportul Internațional Chișinău a fost ținta unui apel fals cu bombă. Poliția a precizat că asemenea scenarii au fost anticipate, iar intervenția oamenilor legii a fost promptă.

Summitul a avut loc cu mai puțin de trei luni înaintea alegerilor parlamentare, considerate cruciale la Chișinău. Autoritățile au avertizat deja că Rusia și politicieni loiali Kremlinului ar putea încerca să destabilizeze situația și să influențeze votul cetățenilor.

Reamintim, în acest context, că oamenii legii au efectuat, recent, percheziții la persoane din anturajul fugarului condamnat Ilan Șor, într-un dosar legat de tentativă de corupere a alegătorilor și influențare ilegală a scrutinului din septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
facebook.com/maia.sandu

Primele €270 mln din Planul de Creștere, eliberate. Von der Leyen, la Chișinău: Livrăm rezultatele promise

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a comunicat despre deblocarea primei tranșe din Planul de Creștere pentru Moldova, fiind vorba despre 270 milioane euro. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Astăzi pot să anunț eliberarea primele 270 de milioane din cadrului Planului de Creștere pentru Moldova. Voi ați prezentat rezultate pe reforme și noi livrăm rezultatele promise din partea noastră: să investim, să sprijinim”, a declarat Ursula von der Leyen.

Planul de Creștere Economică reprezintă sprijin financiar european în sumă totală de 1,9 miliarde de euro. Este vorba despre o componentă de grant în valoare de 520 de milioane de euro, care este destinată pentru investiții, asistență tehnică și pentru garantarea creditelor. De asemenea, țara noastră va primi împrumuturi în valoare de 1,5 miliarde de euro, care vor fi debursate în funcție de progresele înregistrate în procesul de implementare a reformelor asumate.

Suportul financiar va fi acordat în baza unor condiționalități, care se regăsesc în Agenda de reforme a Planului de Creștere pentru Republica Moldova, care a fost aprobată de Guvern. Aceasta conține 153 de măsuri și 56 de reforme, care urmează a fi implementate până la sfârșitul anului 2027. Agenda de reforme vizează șapte sectoare-cheie: competitivitate economică și dezvoltarea sectorului privat; conectivitate și infrastructură digitală; guvernanță economică; capital social; tranziția verde și capitalul natural; securitate și eficiență energetică; valori fundamentale.

***

Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

presedinte.md

Liderii UE, angajament pentru o aderare rapidă a Moldovei. Declarație comună după summit-ul de la Chișinău

Președinta Maia Sandu, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au emis o declarație comună în urma primului Summit Moldova-UE. Documentul reafirmă, între altele, angajamentul față de o avansare rapidă în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea European și reiterează solicitarea privind retragerea trupelor și munițiilor ruse din regiunea transnistreană.

UE își reafirmă angajamentul ferm de a sprijini Moldova pe calea sa de reforme pentru aderarea la UE. Moldova și-a reconfirmat angajamentul și determinarea puternice și constante de a urmări acest obiectiv strategic cu o dedicare de neclintit, inclusiv prin introducerea în Constituția Republicii Moldova, în urma referendumului din 2024, a obiectivului de aderare la UE. Salutăm progresele făcute de Moldova în procesul de reformă, în pofida provocărilor semnificative cauzate de factori externi.

Extinderea reprezintă o investiție geostrategică în pace, securitate, stabilitate și prosperitate. Ne reiterăm angajamentul de a avansa rapid în procesul de aderare a Moldovei la UE, în baza unor reforme credibile și a principiului meritelor proprii, în conformitate cu criteriile de la Copenhaga”, se arată în document.

Totodată, declarația salută progresele înregistrate în procesul de reformare a justiției și domeniul securității energetice.

Reconfirmăm solidaritatea și sprijinul UE față de Moldova în combaterea amenințărilor hibride și cibernetice cauzate de Rusia și suntem pregătiți să sprijinim în continuare transformarea digitală a țării și securitatea sa cibernetică, inclusiv prin intermediul Echipelor de răspuns rapid în domeniul cibernetic”, se mai menționează în declarație.

De asemenea, în document sprijinul „ferm” și „neclintit” pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei în granițele sale recunoscute la nivel internațional. „UE și Moldova împărtășesc angajamentul comun pentru o reintegrare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a țării. Solicităm retragerea tuturor forțelor militare și a munițiilor rusești din regiunea transnistreană a Moldovei. UE va continua să sprijine eforturile de reintegrare ale Moldovei și se va asigura ca parcursul european să rămână deschis și incluziv pentru toți cetățenii săi”, se arată în document.

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău. În timpul reuniunii, participanții au abordat subiecte legate de procesul de aderare la UE, extinderea legăturilor economice și cooperarea în domenii precum infrastructura, energia, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un punct important pe agenda summit-ului la constituit Planul de Creștere pentru Moldova – un pachet financiar de 1,9 miliarde euro, acordat de blocul comunitar.

La summit-ului, Ursula von der Leyen a anunțat despre debursarea primei tranșe de 270 milioane euro din Planul de Creștere și liberalizarea roaming-ului cu UE, începând cu 1 ianuarie 2026.

NewsMaker

Șor a încercat să saboteze summitul Moldova-UE? Protest înăbușit de poliție

Liderii Uniunii Europene, Ursula von der Leyen și Antonio Costa, au fost așteptați cu protest la Reședința de Stat, care găzduiește astăzi primul summit Moldova – UE. Manifestația a fost, însă, rapid înăbușită de forțele de ordine. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru NM că acțiunea a fost premeditată și orchestrată de membri ai „grupării criminale Șor”, iar manifestanții au fost identificați în zona de maximă securitate.

„Poliția a cunoscut din timp faptul că în cursul zilei de astăzi urmau să apară provocatori, cu scopul de a schimba accentele și a deturna atenția de la elementul central al evenimentului.
Mai multe persoane, inclusiv tineri au fost văzuți în zona de maximă securitate („zona zero”), iar forțele de ordine au intervenit prompt, acționând strict în conformitate cu prevederile legale. Persoanele în cauză au fost verificate și identificate, iar în urma primelor constatări s-a stabilit că acestea fac parte din gruparea criminală „Șor””, a declarat Mariana Bețivu pentru NM.

IGP reiterează că rămâne ferm angajată în asigurarea ordinii și siguranței publice „și nu va tolera acțiuni menite să destabilizeze situația din țară”.

Amintim că, mai devreme, oamenii legii au confirmat pentru NM că Aeroportul din Chișinău a fost ținta unui apel fals cu bombă, înainte de vizita liderilor europeni în țara noastră. „Toate serviciile cu atribuții în domeniul siguranței au anticipat astfel de scenarii”, a precizat Poliția.

Astăzi, 4 iulie, la Reședința de Stat din Chișinău are loc primul summit bilateral dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Evenimentul este găzduit de președinta Maia Sandu, alături de președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean. Uniunea Europeană este reprezentată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, António Costa.

Agenda summitului include subiecte-cheie precum procesul de aderare a Moldovei la UE, aprofundarea cooperării economice, extinderea rețelelor de infrastructură, tranziția energetică, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un punct central al discuțiilor îl constituie prezentarea și avansarea Planului de Creștere pentru Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: