Comratul neagă autenticitatea „rezoluției” scurse în presă: „Informație neverificată, bazată pe surse anonime”
Full Article 3 minutes read

Comratul neagă autenticitatea „rezoluției” scurse în presă: „Informație neverificată, bazată pe surse anonime”

Vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei, Alexandr Tarnavschi, susține că documentul scurs în presă, privind presupusa rezoluție a primarilor din autonomie, nu ar fi autentic. Acesta dă asigurări că varianta finală a textului proiectului de rezoluție nu a fost definitivată.

„În spațiul public au fost publicate mai multe articole cu un text care conține informații despre faptul că la adunarea reprezentanților poporului găgăuz de toate nivelurile, care se va desfășura pe 27 mai 2023, va fi examinat un document care prevede că, dacă organele centrale de conducere vor ignora solicitările cu caracter de drept (respectarea pe deplin a legii privind statutul special al Găgăuziei), este posibilă inițierea unui referendum cu privire la viitorul Găgăuziei. În calitate de participant direct al comitetului de organizare a evenimentului, informez publicul că varianta finală a textului proiectului de rezoluție nu a fost aprobată și publicată”, a precizat oficialul de la Comrat.

De asemenea, deputatul Adunării Populare a Găgăziei a criticat presa care a publicat informația din surse anonime.

Jurnaliștii care au publicat o informație neverificată, bazată pe surse anonime, cu utilizarea unor texte fotografiate cu telefonul mobil, fără semnături, dată și alte date, este important să respecte etica profesională și să nu manipuleze. Ținând cont de perioada dificilă pe care o observăm în relațiile dintre oficialii de la Chișinău și cei de la Comrat, le recomand tuturor celor care au influență asupra opiniei publice, în special a politicienilor și a jurnaliștilor, să fie cât se poate de obiectivi, atenți și corecți”, a conchis Tarnavschi.

***

Amintim că în presă a fost publicat presupusul text al rezoluției, pregătită de așa-numitul „Congres” al autorităților locale din UTA Găgăuzia, care urmează să aibă loc sâmbătă, 27 mai. Potrivit documentului, semnatarii solicită ca actele votate la nivel local să nu mai fie supuse controlului Cancelariei de stat, să aibă mai mulți reprezentanți la nivel legislativ, executiv, judecătoresc. Mai doresc o misiune de garanți formată din reprezentanți ai Consiliului Europei, ONU, Rusiei, Turciei și Germaniei care ar asigura respectarea de către autoritățile centrale a statutului autonomiei ș.a. În cazul în care autoritățile vor ignora aceste solicitări, activiștii ruși din regiune își asumă organizarea unui referendum „privind viitorul autonomiei”

Congresul deputaților de la toate nivelurile este planificat pentru 27 mai. Acesta va avea loc în clădirea Casei de Cultură din Comrat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: