Conflict soldat cu deces. Un bărbat din Băcioi și-a împușcat amicul de pahar
Full Article 50 second read

Conflict soldat cu deces. Un bărbat din Băcioi și-a împușcat amicul de pahar

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a decedat după ce a fost împușcat de mai multe ori. Suspectul și-a recunoscut vinovăția, fiind reținut pentru 72 de ore. Incidentul a avut loc în seara zilei de 18 decembrie, în comuna Băcioi. 

Oamenii legii au stabilit că victima a consumat băuturi alcoolice împreună cu alți cunoscuți în locuința bănuitului. Ulterior, între cei doi s-a iscat un conflict, iar suspectul a efectuat șase împușcături în direcția victimei dintr-un pistol pe care îl deținea legal. În urma leziunilor primite, bărbatul de 39 de ani a decedat până la sosirea ambulanței.

Suspectul a fost încătușat și escortat la inspectorat pentru audieri, unde și-a recunoscut vinovăția. Bărbatul este cercetat penal pentru omor și riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: