Construcția autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa: autoritățile au comunicat etapele și au anunțat despre „primul pas” efectuat
Full Article 3 minutes read

Construcția autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa: autoritățile au comunicat etapele și au anunțat despre „primul pas” efectuat

Ministrul Infrastructurii Andrei Spînu și directorul de la Administraţia de Stat a Drumurilor au semnat un acord cu Banca Europeană de Investiții. Potrivit lui Spînu, acesta este primul pas pentru construirea autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa. Acordul presupune finanțarea realizării studiului de prefezabilitate și fezabilitate al proiectului de construire a autostrăzii. Ambele studii se vor finaliza până la sfârșitul anului 2025. În următorii ani, potrivit lui Spînu, urmează celelalte etape: proiectarea, identificarea resurselor financiare, licitarea și inițierea lucrărilor. 

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a declarat că a fost făcut primul pas pentru construirea Autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa – coridorul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană.

Am semnat, împreună cu directorul de la Administraţia de Stat a Drumurilor Sergiu Bejan, Acordul de Cooperare cu Banca Europeană de Investiții prin intermediul căreia Mecanismul pentru investiții în conectivitate al Parteneriatului estic (EPIC) finanțează realizarea studiului de prefezabilitate și fezabilitate al proiectului de construire a autostrăzii”, a menționat Spînu pe rețelele de socializare.

Potrivit oficialului, în 2024 se va finaliza studiul de prefezabilitate, iar până la finalul anului 2025 se va finaliza și studiul de fezabilitate.

Aceste documente prevăd colectarea informațiilor și a datelor cu privire la situația actuală a infrastructurii rutiere, a intensității traficului planificat, evaluarea economică. De asemenea se vor defini punctele geografice și principalii parametri tehnici (lățime etc.) ai autostrăzii”, a explicat Spînu.

El a mai spus că „autostrada Ungheni – Chișinău – Odesa va conecta centrele economice și industriale regionale ale celor trei țări, va facilita comerțul, dezvoltarea economică și socială, iar Republica Moldova va fi mai aproape de UE, și la nivel de infrastructură”.

Ne dorim cu toții ca acest proiect să se realizeze în termene cât mai restrânse, iar construcția să înceapă cât mai repede. În același timp, trebuie să fim conștienți că astfel de proiecte durează în timp. Din păcate, timp s-a pierdut mult. Aceste studii deja trebuiau să fie făcute mulți ani în urmă. Recuperăm acum. Ne vom mișca cât mai repede posibil că în următorii ani să parcurgem celelalte etape: proiectarea, identificarea resurselor financiare, licitarea și inițierea lucrărilor”, a conchis Spînu.

Construcția autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa: autoritățile au comunicat etapele și au anunțat despre „primul pas” efectuat

Facebook/Andrei Spînu

Construcția autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa: autoritățile au comunicat etapele și au anunțat despre „primul pas” efectuat

Facebook/Andrei Spînu

În septembrie 2022, reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale declarau că în Republica Moldova urmează să fie construită prima autostradă, pe o distanță de 300 km: Ungheni – Chișinău – Odesa.

Pe 16 ianuarie 2024, ministrul Andrei Spînu declara la TV8 că Moldova ar putea avea o autostradă care să facă legătura cu România și că în 2035 proiectul ar putea deveni realitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: