Controale în farmaciile veterinare și magazinele zoo din Moldova: s-au ales cu amenzi în valoare de 60 mii lei
Full Article 2 minutes read

Controale în farmaciile veterinare și magazinele zoo din Moldova: s-au ales cu amenzi în valoare de 60 mii lei

Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au efectuat controale în farmaciile veterinare și magazinele zoo din Moldova. Cele mai multe, 18 din totalul celor 20, au fost planificate. Doar două dintre acestea – inopinate. Totuși, în timpul verificărilor, inspectorii au depistat mai multe neconformități și au aplicat amenzi în valoare totală de 60 mii lei. Printre neconformități se numără: comercializarea medicamentelor neînregistrate în Registrul de Stat, desfășurarea activității farmaceutice veterinare în locuri neautorizate, inclusiv comercializarea medicamentelor în farmaciile veterinare de alte persoane decât medicul veterinar. 

Reprezentanții Agenției au precizat că în primele trei luni ale anului 2024, inspectorii instituției au efectuat 20 de controale, 18 – planificate și 2 – inopinate, la activitățile de întreprinzător din domeniul farmaceutic veterinar.

„S-au constatat o serie de neconformități ce contravin normelor legislative și cerințelor privind dotarea și exploatarea unităților autorizate pentru deținerea, distribuția și eliberarea medicamentelor de uz veterinar”, au comunicat reprezentanții ANSA.

Printre neconformități se numără: achiziționarea, păstrarea și comercializarea cu amănuntul a medicamentelor de uz veterinar neînregistrate în Registrul de Stat al medicamentelor de uz veterinar în farmaciile veterinare; desfășurarea activității farmaceutice veterinare în locuri neautorizate și comercializarea cu amănuntul a medicamentelor de uz veterinar în unităţi de comercializare a hranei pentru animale (magazine zoo); comercializarea medicamentelor de uz veterinar în farmaciile veterinare, de alte persoane decât medicul veterinar; eliberarea medicamentelor de uz veterinar fără prescripții de la medicul veterinar; deținerea şi comercializarea în farmacii veterinare a medicamentelor de uz veterinar imunologice (vaccinuri).

„Ca urmare a neconformităților depistate s-au aplicat prescripții, întocmindu-se planuri de remediere. Pentru încălcările grave au fost aplicate amenzi în valoare totală de 60 mii MDL. (…) Inspectorii ANSA vor continua controalele în scopul protejării sănătății umane și animale”, au precizat reprezentanții Agenției.

Potrivit ANSA, pe teritoriul Republicii Moldova activează 241 farmacii veterinare autorizate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: