„Copii, vă distrați datorită lui Ilan Șor”. Am fost la un concert organizat „din suflet de către Ilan Mironovici” și vă povestim cum a fost. Reportaj NM
Full Article 9 minutes read

„Copii, vă distrați datorită lui Ilan Șor”. Am fost la un concert organizat „din suflet de către Ilan Mironovici” și vă povestim cum a fost. Reportaj NM

În centrul orașului Bălți, în nordul Moldovei, susținătorii lui Ilan Șor organizează de două ori pe lună activități distractive „Din tot sufletul”. Inițiatorul acestora este însuși oligarhul fugar, condamnat în Moldova la 15 ani de închisoare. Jurnalista NM Natalia Titova a participat la un astfel de eveniment și ne povestește cum se desfășoară acestea și ce spun activiștii care le organizează.

Acum câteva zile, în centrul orașului Bălți a apărut un cort cu un banner vertical cu inscripția – „Blocul politic „Ș.O.R””. Ulterior, bannerul a fost scos. O cititoare fidelă a NM, care ne-a povestit întâmplarea, a precizat că femeile din cort i-au spus că s-a renunțat la inscripție „pentru a nu enerva oamenii”. Acestea susțin că au fost abordate de persoane nemulțumite de faptul că cortul era „asociat” cu Ilan Șor. În același timp, activistele le înmânau nestingherit tuturor trecătorilor pliante și îi invitau la o „întâlnire de suflet a tuturor generațiilor”. Pe lângă simbolurile recunoscute ale partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, în pliante era indicat faptul că proiectul este „implementat la inițiativa lui Ilan Șor”. Femeile au precizat că în cadrul întâlnirii vor fi oferite gratis dulciuri, baloane, iar copiii vor fi distrați de clovni.

Trebuie să mergem

Duminică, 16 iulie, chiar și în capitala de nord a Moldovei, maximele indicau +33 de grade. Aproape totul se topea sub razele fierbinți ale soarelui: plăcuțele urât mirositoare ale troleibuzului vechi din Bălți, care mergea spre centru, resturile de asfalt de sub picioare și plasticul care încălzea apa potabilă până la o temperatură indecentă.

Sărbătoarea „Din tot sufletul” lui Ilan Șor urma să fie organizată în parcul central din Bălți, la ora 17:00. N-am reușit însă să ajung în parc pe intrarea principală –  pe scările ce coboară direct spre piața locală. Drumul era blocat de un gard înalt. Am fost nevoită să merg de-a lungul acestuia, iar apoi – am fost ghidată de melodia „Iagoda-Malinca”.

Aproape de ora 18.00, aproximativ 100 de adulți și copii s-au adunat în parcul de lângă memorialul lui Vladimir Vîsoțki, singura zonă cu pavaj și pur și simplu cu suprafață dreaptă.

„Copii, vă distrați datorită lui Ilan Șor”. Am fost la un concert organizat „din suflet de către Ilan Mironovici” și vă povestim cum a fost. Reportaj NM

Natalia Titova | NewsMaker

Animatorii deja distrau copiii – un tip în costum de Spider-Man, o fată cu părul multicolor și un bărbat cu o blană frumoasă și imensă de urs polar. Copiii cântau, dansau, jucau jocuri în echipă – se distrau de minune. La un moment dat prezentatoarea, oferind un balon unui băiețel de zece ani, a spus la microfon: „Uite ce scrie aici: din suflet pentru tine, Ilan Șor. Da, copii, această sărbătoare a fost organizată datorită lui Ilan Șor”. Aceștia au continuat să se distreze. Sintagma privind „sufletul lui Ilan Mironovici” a fost repetată de mai multe ori pe parcursul evenimentului atât de animatori, cât și de moderatoare.

Unii adulți filmau evenimentul cu telefonul: la urma urmei, nu în fiecare zi copiii lor sunt distrați de animatori, de un urs care dansează, iar unii au stat la coadă pentru a primi gratis vată de zahăr.

„Copii, vă distrați datorită lui Ilan Șor”. Am fost la un concert organizat „din suflet de către Ilan Mironovici” și vă povestim cum a fost. Reportaj NM

Natalia Titova | NewsMaker

O oră mai târziu, copiilor le-au fost împărțite baloane în formă de floare sau câine, pe care animatorii le umflau și modelau în prezența celor mici. Iar vârstnicii se odihneau la umbră. Așezați pe bănci, aceștia discutau atât copiii, cât și adulții care dansau. Unii dintre ei puteau fi recunoscuți ușor datorită participării la numeroase proteste organizate de Partidul „ȘOR”.

Atenție, loterie!

Aproape toți participanții la eveniment purtau brățări confecționate din  hârtie colorată. Prezentatoarea le-a spus celor care au întârziat că toți cei prezenți pot participa la „loteria lui Ilan Mironovici” – și că tot ce trebuie să facă este să ceară de la organizatori o brățară cu număr (roșie – pentru adulți, multicoloră – pentru copii).

Noii veniți au înconjurat imediat masa pentru a-și lua brățara mult așteptată (desigur, cu inscripția despre sufletul lui Ilan Șor și cu un  număr norocos). Tot acolo putea fi ridicat și cadoul, un balon cu suflet de la Ilan Șor.
„Copii, vă distrați datorită lui Ilan Șor”. Am fost la un concert organizat „din suflet de către Ilan Mironovici” și vă povestim cum a fost. Reportaj NM

În timp ce moderatorii modelau baloane pentru copii, adulții continuau să facă poze cu ursul polar imens – doar nu poți face în fiecare zi o poză memorabilă ca amintire despre vară (cum s-ar spune, căutați pe toate paginile de socializare din țară).

„Ilan Mironovici și Marina Alexandrovna vă îmbrățișează strâns pe fiecare dintre voi!”

Interesant este faptul că toți participanții la eveniment vorbeau despre Ilan Șor doar folosind prenumele și patronimul. Acesta însă nu a mai apărut online pentru a se adresa participanților. În locul lui, pe scena improvizată au urcat activiștii Partidului „ȘOR”, formațiune deja neconstituțională, Svetlana Sochircă și Alexandru Procopenco, ultimul s-a prezentat drept „un bălțean obișnuit căruia îi pasă”.

În discursul lor aceștia… (corect) i-au mulțumit lui Ilan Mironovici pentru sărbătoare și pentru suflet, declarând de pe scenă că atât el, cât și Marina Tauber „îi îmbrățișează strâns pe fiecare dintre participanți”.

Toată lumea dansează!

Când baloanele lungi s-au terminat, iar ursul a plecat să se schimbe, prezentatoarea a invitat toată lumea la dans. Repertoriul a inclus hore moldovenești, hituri sovietice și chiar Trenulețul modern, dar și aceeași „Iagoda Malinca”. Deja nu mai era atât de cald, iar oamenii, majoritatea femei, care s-au ascuns la umbra arborilor, au început să se apropie de difuzoare și de ringul de dans.

„Copii, vă distrați datorită lui Ilan Șor”. Am fost la un concert organizat „din suflet de către Ilan Mironovici” și vă povestim cum a fost. Reportaj NM

Natalia Titova | NewsMaker

Moderatoarea îi încuraja pe dansatori – „bravo, fluturăm din mâini ca pe corabie” . […] „Dansăm și ne amintim cum am dansat la nuntă”, „bravo, fete frumoase și tinere”, continua să strige moderatoarea. Și, desigur, îndemna din nou și din nou să fie „aplaudați organizatorii acestei sărbători minunate”.

Ulterior, în fața participanților a evoluat o invitată din Chișinău, interpreta Carolina Prepeliță, care și-a început discursul cu îndemnul de a petrece o „ sărbătoare a sufletului – să dansăm, să cântăm și să ne relaxăm, pentru că Dumnezeu este cu noi”.

Și publicul a dansat, a cântat și a aplaudat. Alții însă și-au căutat locuri mai confortabile și mai liniștite printre potecile parcului. Pe una dintre aceste poteci stătea un singur polițist. Într-o discuție cu NM, acesta a confirmat că organizatorii au anunțat primăria despre eveniment, iar el este singurul de gardă în parc, pentru că „este doar o sărbătoare pentru copii – ce se poate întâmpla?”.

Deci, ce e cu loteria?

Două ore mai târziu, la ora 19:00, moderatoarea s-a adresat organizatorilor la microfon, propunându-le să anunțe câștigătorii loteriei. Aceasta a întrebat publicul: „O așteptați cu toții: așa este?”. Și mulțimea vădit obosită a răspuns cu un bubuit de aprobare – „Da, da. Acum”.

„Organizatori, sunteți gata? Unde sunt cadourile? […] Avem posibilitate, sau nu. Nu au venit încă organizatorii? […] Nu văd, cine va împărți cadourile, noi suntem gata să extragem biletele …” se adresa iar și iar moderatoarea către organizatori. Aceasta însă nu a primit niciun răspuns și le-a propus participanților să continue dansurile.

Și acestea au continuat.

„Copii, vă distrați datorită lui Ilan Șor”. Am fost la un concert organizat „din suflet de către Ilan Mironovici” și vă povestim cum a fost. Reportaj NM

Natalia Titova | NewsMaker

„Cavalerii invită doamnele […] sau doamnele dansează cu doamnele”, îi îndemna din nou moderatoarea, iar publicul continua să danseze, în timp ce copiii mergeau cu trotinetele, loveau cu piciorul baloanele cu suflet sau ședeau obosiți pe bănci sau scări.

Ca-do-uri!

O oră mai târziu (deci trecuseră deja trei ore de la începutul evenimentului), organizatorii au anunțat startul loteriei. Publicul s-a înviorat vizibil și s-a adunat în jurul scenei improvizate.

„Numărul 239!” – a strigat prezentatoarea, după ce a luat o foiță din mâinile asistentei. De ele s-a apropiat fericita posesoare a unei brățări roșii și… a unui ceainic electric nou. Numărul 141…295…111…307 (puțin peste zece în total) – toți au primit câte un ceainic, sau o râșniță de cafea, sau un ceas mare de perete.

„Copii, vă distrați datorită lui Ilan Șor”. Am fost la un concert organizat „din suflet de către Ilan Mironovici” și vă povestim cum a fost. Reportaj NM

Natalia Titova | NewsMaker

Au trecut trei ore, cadourile mult dorite au fost împărțite – puteți merge acasă (vă rugăm să nu le spuneți organizatorilor de sărbători și managerilor de Marketing că acest lucru e posibil).

La despărțire, moderatoarea i-a îndemnat pe cei care nu au primit daruri să nu se întristeze și să vină din nou peste două săptămâni, când va fi organizată „aceeași sărbătoare pentru copii și adulți”, în același loc.

Nimic nu vă deranjează?

Deja după încheierea evenimentului, am fost abordată de un bărbat, care din anumite motive „a decis că sunt din Chișinău”, pentru că „m-a văzut undeva pe internet sau la televizor”. L-am întrebat dacă „nu-l deranjează faptul că organizatorul sărbătorii este un bărbat condamnat în Moldova la 15 ani de închisoare pentru furt în proporții deosebit de mari”.

S-a adeverit că nu-l deranjează. „Cui îi pasă acum de momente etice? Autoritățile ar trebui să fie îngrijorate. Oamenii noștri s-au odihnit bine și au plecat cu o dispoziție bună”, a răspuns el, negând orice legătură sau apartenență la Partidul „ȘOR”.

Acest lucru nu a deranjat un grup de femei care, se pare, se cunosc de mult timp. Ele sunt sigure de faptul că „Șor a fost calomniat”.

„Nu ne deranjează, pe mine nu mă deranjează. […] A furat de unul singur? Toți au furat, și Sandu fură”, spune una dintre femeile care a câștigat un ceainic electric.

„Chiar dacă a furat, ne dă și nouă. Dar el singur nu putea fura!”, susține o altă femeie.

„Vă rugăm să menționați acolo că ne este foarte, foarte greu”, a adăugat a treia.

Una dintre ele ne-a povestit că în timpul zilei vinde ustensile pentru uz casnic chiar aici, în parc, la un târg de vechituri și că este foarte îngrijorată de faptul că „vor putea vinde aici doar până la alegeri, după care târgul ar putea fi complet interzis. […] Nepoata mea a fost admisă la studii la Iași. Pur și simplu nu știu cum o vom întreține”, a adăugat ea.

Iar peste un week-end, în parcul părăsit din Bălți – va fi din nou un concert de sărbătoare, cu un urs imens, vată de zahăr gratuită, baloane, o loterie și… „un spectator răsfățat de bufoni”.

„Copii, vă distrați datorită lui Ilan Șor”. Am fost la un concert organizat „din suflet de către Ilan Mironovici” și vă povestim cum a fost. Reportaj NM

Natalia Titova | NewsMaker

 


Подписывайтесь на наш Telegram-канал @newsmakerlive. Там оперативно появляется все, что важно знать прямо сейчас о Молдове и регионе.




Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: