DOC Autoritatea Națională de Integritate are șef. Lilian Chișca a câștigat concursul
Full Article 2 minutes read

DOC Autoritatea Națională de Integritate are șef. Lilian Chișca a câștigat concursul

Lilian Chișca a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). O hotărâre în acest sens a fost publicată pe site-ul instituției. 

Lilian Chișca, actual șef interimar al ANI, a obținut 102,75 de puncte la concursul pentru suplinirea funcției de președinte al Autorității. Contracandidatul său, Alexandru Stavinschi, a obținut 98 de puncte.

Lilian Chișca a fost numit în decembrie 2017 în funcția de vicepreședinte al ANI. Până atunci a activat în cadrul CNA, ocupând funcția de inspector superior al Direcţiei nr. 1 Direcţiei Generale pentru Combaterea Crimelor Economice a Departamentului Operativ de Investigaţii.

Autoritatea de Integritate a rămas fără șef pe 4 aprilie 2022, după ce Rodica Antoci a depus cerere de demisie la Președinție, iar membrii Consiliului de Integritate au aprobat-o, cu vot unanim. De atunci, interimatul funcției este asigurat de către Lilian Chișca.

Rodica Antoci a fost suspendată din funcție după ce a fost audiată și recunoscută în calitate de bănuită, la începutul lunii februarie a anului trecut, într-un dosar pornit pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Acțiunile sale și ale unei angajate din anturajul său ar fi cauzat instituției publice un prejudiciu în valoare totală de 126.570 de lei.

Ex-președinta ANI a fost implicată și în scandalul din anul 2021, atunci când au fost depistate breșe serioase în funcționarea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor. Procedura de audit a scos la iveală mai multe abuzuri admise la distribuirea acestora.

***

Anterior, liderul mișcării Unirea-ODIP Vlad Bilețchi a declarat că concursul pentru șefia ANI este compromis. Potrivit acestuia, s-a încercat preluarea funcției prin falsificarea rezultatelor pentru ca învingător să fie desemnat Lilian Chișca, persoană numită în funcție „de Dodon prin decret, pe timpul lui Plahotniuc”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: