Dosarul transnistrean, discutat la Londra. Oficial: „Reiterăm sprijinul de neclintit al Regatului Unit pentru Moldova”
Full Article 1 minutes read

Dosarul transnistrean, discutat la Londra. Oficial: „Reiterăm sprijinul de neclintit al Regatului Unit pentru Moldova”

Regatul Unit reiterează sprijinul „de neclintit” pentru programul de securitate și reformă al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul de stat pentru Europa al Regatului Unit, Leo Dicherty, după o întrevedere cu vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, la Londra.

Biroul politici de reintegrare anunță că vicepremierul Serebrian a participat, în perioada 10-12 iulie, la o masă rotundă dedicată dosarului transnistrean. Evenimentul a fost organizat la Londra, sub auspiciile Oficiului pentru Conflicte, Stabilizare și Mediere de pe lângă Ministerul britanic de externe.

Potrivit sursei, Serebrian a avut o întrevedere cu Dicherty în marja evenimentului, la care au participat mai mulți experți britanici în materie de conflicte și mediere. În cadrul discuției, vicepremierul moldovean l-a informat pe oficialul britanic despre evoluțiile recente în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.

„Încântat să-l reîntâlnesc pe vicepremierul moldovean Oleg Serebrian. Am reiterat sprijinul de neclintit al Regatului Unit pentru programul de securitate și reformă al Republicii Moldova”, a declarat ministrul de stat pentru Europa al Regatului Unit, Leo Dicherty.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: