„Fiul meu a fost acasă”. Candidata PAS la funcția de primar de Zahoreni neagă că băiatul său i-a bătut contracandidatul socialist
Full Article 3 minutes read

„Fiul meu a fost acasă”. Candidata PAS la funcția de primar de Zahoreni neagă că băiatul său i-a bătut contracandidatul socialist

Liubovi Lupașcu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de primar al satului Zahoreni, raionul Orhei, susține că acuzațiile potrivit căreia fiul său l-ar fi bătut pe actualul primar sunt false. Mai mult, ea dă asigurări că în noaptea în care s-a produs incidentul fiul său era acasă și nu exclude că Vasile Cojocari, socialistul care susține că a fost internat în spital după ce a fost agresat fizic, ar fi înscenat situația sau o altă persoană ar fi vinovată. Lupașcu mai spune că cele întâmplate ar avea legătură cu campania electorală și își dorește ca forțele de ordine să facă lumină în acest caz. 

Contactată de NM, Liubovi Lupașu a declarat că fiul său a fost acasă în noaptea în care a fost agresat primarul socialist Vasile Cojocari, iar potrivit sătenilor, acesta a fost văzut beat.

Ținând cont de faptul că suntem în plină campanie electorală, menționez că aceste informații sunt publicate cu scopul de a-mi ponegri imaginea personală. Nu este etic și corect să se difuzeze asemenea informații ținând cont de faptul că ele au fost expuse de către Vasile Cojocari  în lipsa unor dovezi temeinice. Nu am de gând să dau multe explicații în vedere acestui caz, cert este că în noaptea de 14.10.23 spre 15.10.2023 fiul meu a fost acasă și din spusele consătenilor Vasile Cojocari era în stare de ebrietate și dansa în centrul satului. Ce s-a întâmplat ulterior va putea fi dovedit doar de către autorități iar pentru acuzațiile neîntemeiate aduse în adresa fiului meu și pentru denigrarea propriei personalități acesta va răspunde în fața legii”, a declarat candidata PAS la funcția de primar al satului Zahoreni.

Mai mult, Liubovi Lupașcu a menționat că nu este primul său conflict cu primarul socialist și că au existat și alte „scenarii, în fiecare campanie electorală”.

„Nu este primul caz când atât eu cât și familia mea am fost puși în asemenea situații în baza unor acuzații aberante și neîntemeiate de către Vasile Cojocari. Cer să fie să fie investigat cazul, să fie trasa la răspundere persoana vinovată, nu exclud că a fost o înscenare, sau poate că s-a lovit, poate din gelozie soția l-a lovit. Să se investigheze”, a conchis Lupașcu.

***

Efim Lupașcu, fiul candidatei PAS la funcția de primar a satului Zahoreni, are 26 ani și este acuzat de PSRM că l-ar fi bătut crunt pe actualul edil, socialistul Vasile Cojocari. Potrivit socialiștilor, victima a fost internată în secția de terapie intensivă, cu leziuni corporale grave.

Deputatul PSRM Grigore Novac a publicat, cu acordul lui Vasile Cojocaru, câteva fotografii în care se văd vânătăile acestuia pe față.

„Fiul meu a fost acasă”. Candidata PAS la funcția de primar de Zahoreni neagă că băiatul său i-a bătut contracandidatul socialist

Facebook/Grigore Novac

„Fiul meu a fost acasă”. Candidata PAS la funcția de primar de Zahoreni neagă că băiatul său i-a bătut contracandidatul socialist

Facebook/Grigore Novac

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: