FOTO Ministra Sănătății, despre instituțiile medicale de la Orhei: Cum a fost posibil să fie distrus și adus într-un așa hal
Full Article 3 minutes read

FOTO Ministra Sănătății, despre instituțiile medicale de la Orhei: Cum a fost posibil să fie distrus și adus într-un așa hal

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a efectuat o vizită la instituțiile medicale publice din Orhei – spitalul raional, Centrul de Sănătate nr.1, stația AMU, Centrul de Instruire al Colegiului de Medicină și Spitalul Clinic de Psihiatrie. Totodată, ministra a vizitat fiecare unitate și serviciu auxiliar, s-a întâlnit cu medicii și cu personalul medical. Ala Nemerenco se întreabă cum a fost posibil, la doar o distanță de 50 km de Chișinău, să fie distrus și adus într-un așa hal, spitalul raional, fost spital mare județean.

Potrivit ministrei, nu există nicio logică în amplasarea secțiilor, iar pacienții sunt purtați prin curte kilometri întregi în stare gravă de la UPU la diagnostic, sau din neurologie la terapie intensivă. Ala Nemerenco zice că a parcurs dintr-un bloc în altul vreo 5 km.

„Despre contractul de locațiune pe care l-a semnat Consiliul raional împreună cu fosta administrație și un agent privat, prestator de servicii de diagnostic, cu condiția dubioasă că spitalul nu are dreptul să procure așa echipament 25 ani și nici să coopereze cu vreo entitate guvernamentală în acest sens, nici nu mai pomenesc. Toate serviciile de diagnostic sunt achitate de spital, iar agentul plătește locația tocmai 250 euro (!) pe lună. Deci, acesta nu e un parteneriat public-privat, e un simplu contract de dare în locațiune a unor spații, iar condițiile de stopare a dezvoltării spitalului pentru 25 ani (!) aduce a răket a.’90. Voi solicita ofițerii CNA să se pronunțe pe detaliile acestui contract și prejudiciile financiare aduse spitalului și pacienților r.Orhei”, a povestit Nemerenco.

Totuși, Ala Nemerenco spune că sunt și lucruri de apreciat.

„Cel mai mult m-a bucurat ședința și discuția cu colectivul care a durat mult mai mult decât planificasem. M-a bucurat fiindcă am văzut atâta speranță în ochi. Va fi greu de refăcut ce a fost distrus aproape până în temelie. Dar nu imposibil. Fiindcă acolo sunt oameni, – medici și pacienți, care au așteptat atâta timp schimbarea. O să public doar o poză – ca să înțelegeți în ce veac e ancorat spitalul din Orhei. Ar fi bine să și-o pună pe perete acasă în ramă toate fostele administrații raionale și ale spitalului”, a adăugat ministra Sănătății.

De asemenea, Nemerenco a amintim că în Orhei s-a început din martie construcția unei stații noi AMU, iar la Spitalul de Psihiatrie – reconstrucția și asigurarea cu echipament a blocului alimentar.

FOTO Ministra Sănătății, despre instituțiile medicale de la Orhei: Cum a fost posibil să fie distrus și adus într-un așa hal

Facebook.com/Ala Nemerenco


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: