În Moldova, sute de copii așteaptă să fie adoptați, iar în jurul acestui subiect persistă numeroase plângeri și stereotipuri. Unii sunt convinși că adoptarea unui copil este prea complicată, deoarece presupune adunarea unui dosar voluminos de documente; alții vorbesc despre mită sau afirmă că potențialilor părinți li s-ar propune doar „copii bolnavi”. NewsMaker a discutat cu șefa organizației non-guvernamentale Scenario, Olga Levitscaia, despre modul în care funcționează sistemul de adopție din Moldova, problemele cu care se confruntă și cum ar putea evolua acesta în viitorul apropiat.
„Majoritatea acestor copii încă nu pot fi adoptați”
Nu toți copiii care trăiesc în centre de plasament temporar sau în familii de patronat pot fi adoptați. Pentru ca un copil să primească statutul de adoptabil, părinții biologici trebuie mai întâi să fie privați definitiv de drepturile părintești. „Statul încearcă să stabilească un dialog cu familia biologică, să îi motiveze să se corecteze, pentru ca ei să arate că și-au rezolvat problemele, și-au găsit un loc de muncă, nu mai consumă alcool și așa mai departe. Și, credeți-mă, statul returnează copiii părinților lor imediat ce apare această posibilitate”, a explicat Olga Levitscaia.
Dacă părinții biologici nu reușesc, în termenul stabilit de autoritățile de protecție socială, să demonstreze că își pot îndeplini responsabilitățile de părinte și să convingă instituțiile că pot avea grijă de copil pe termen lung, dreptul de adopție trece la rudele copilului – până la gradul al patrulea de rudenie. Tocmai în această etapă apar adesea dificultăți. Identificarea rudelor poate dura mult timp, iar cei care sunt găsiți și cărora li se trimit solicitări oficiale nu răspund întotdeauna. În condițiile în care aproximativ o treime dintre cetățenii Republicii Moldova lucrează peste hotare, aceste probleme de comunicare sunt ușor de explicat.
În Chișinău, unde autoritățile de tutelă dispun de mai multe resurse, pentru identificarea rudelor se apelează uneori chiar și la Interpol – doar pentru a afla dacă acestea pot și doresc să primească copilul în familie. Potrivit legii, pentru această etapă sunt prevăzute șase luni, însă în practică termenul se dovedește adesea insuficient. Până când autoritățile nu primesc refuzuri oficiale din partea rudelor până la gradul al patrulea de rudenie, copilului nu i se poate atribui statutul de adoptabil pentru persoane din afara familiei. În consecință, mulți copii continuă să locuiască în centre de plasament temporar sau în familii de patronat.
De la statutul de adoptator până la decizia instanței: cum decurge procedura
Pentru a adopta un copil, este necesar, mai întâi, depunerea unui dosar de documente și obținerea statutului de adoptator. Acesta poate fi acordat atât unei persoane singure, cât și unui cuplu căsătorit. Adoptatorul trebuie să aibă peste 25 de ani, iar diferența de vârstă dintre adoptator și copil trebuie să fie de cel puțin 18 ani și de cel mult 48 de ani. În cazul în care copilul este adoptat de un cuplu, soții trebuie să fie căsătoriți de cel puțin trei ani. Printre documentele obligatorii se numără cererea, autobiografia, certificatul de venit, documentele care atestă dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței, certificatul de cazier judiciar și avizul medical privind starea de sănătate.
Colectarea documentelor necesare pentru obținerea statutului de adoptator poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni. Cea mai mare parte a timpului este dedicată evaluărilor medicale: candidatul trebuie să obțină avize de la aproximativ zece specialiști și să efectueze mai multe analize. Pe lângă certificatele medicale, sunt necesare și documente care confirmă lipsa antecedentelor penale, precum și alte acte administrative și juridice. De asemenea, viitorii adoptatori completează o cerere de adopție în care își exprimă preferințele privind copilul – vârsta, sexul și alte criterii.
„Este posibil ca pe cineva să îl irite colectarea dosarului pentru adopție, dar dacă veți studia lista documentelor solicitate, veți înțelege că aceste cerințe sunt complet logice și legitime. Fiecare stat trebuie să verifice pe cine urmează să numească tată și mamă”, a explicat Olga Levitscaia.
După depunerea documentelor, potențialii adoptatori trec prin trei etape importante:
- Instruire colectivă. Candidații ale căror documente au fost acceptate de autoritățile de protecție socială participă la sesiuni de grup cu psihologi și alți specialiști. În cadrul întâlnirilor sunt discutate aspecte juridice, medicale și psihologice legate de adopție.
- Ședințe individuale cu psihologul. Specialistul evaluează în ce măsură persoana este pregătită pentru acest rol și dacă i se poate încredința un copil.
- Examinarea de către comisie. Pe baza tuturor informațiilor colectate (dosarul, concluziile specialiștilor), comisia decide dacă să acorde candidatului statutul de adoptator.
După obținerea statutului de adoptator, dosarul poate fi depus nu doar la locul de reședință, ci și în alte raioane ale țării. Totuși, după cum menționează Olga Levitscaia, acest lucru nu crește întotdeauna semnificativ șansele, deoarece, atunci când doi candidați au avantaje similare, autoritățile de protecție socială tind să acorde prioritate adoptatorului din localitate.
De asemenea, viteza cu care este găsit un copil depinde și de vârsta acestuia. Cu cât cerințele adoptatorilor sunt mai restrictive, cu atât perioada de așteptare poate fi mai lungă. De exemplu, unul dintre voluntari a indicat inițial că este dispus să adopte un copil cu vârsta între trei și șase ani, însă, după un an de așteptare, a extins acest interval până la nouă ani.
Dacă într-un raion apare un copil cu statut de adoptabil, autoritatea locală examinează toate dosarele pe care le are. „Ei caută familii cărora acest copil li se potrivește din punctul de vedere al dorințelor exprimate. Apoi organizează o ședință în cadrul căreia decid cărui adoptator i se poate propune copilul. Ei stabilesc priorități între adoptatori pe baza mai multor criterii. În final selectează câțiva adoptatori cărora, în ordinea priorităților stabilite, li se propune copilul. Candidatului i se oferă informații despre copilul propus spre adopție, i se arată fotografii, iar dacă acesta spune da, începe etapa de cunoaștere. Dacă primul candidat refuză din anumite motive, copilul este propus următorului în ordinea priorităților”, a explicat Olga Levitscaia.
În același timp, potențialilor adoptatori nu li se dezvăluie toate informațiile confidențiale despre copil. De regulă, li se oferă doar o descriere generală, informații despre starea de sănătate și o scurtă caracterizare a situației, de exemplu: „părinți din mediu defavorizat”. Urmează apoi etapa de cunoaștere, care, potrivit Olgăi Levitscaia, se desfășoară „foarte delicat”. Pentru toți copiii din centru este organizat un fel de „sărbătoare”, iar potențialul adoptator nu trebuie să arate că a venit pentru un anumit copil. După prima întâlnire, dacă dorește să continue, începe etapa următoare: în calitate de „voluntar” și „vizitator”, el trebuie să vină la centru de cel puțin 25 de ori pe parcursul unei luni.
„Înainte de a le spune copiilor, specialiștii – directorul centrului, psihologul, asistenții sociali – testează terenul pentru a vedea cum reacționează copiii la potențialul adoptator. De obicei, cu copiii se începe lucrul după două săptămâni de la începutul vizitelor dumneavoastră. Ei sunt întrebați cum ar privi situația dacă un anumit voluntar ar comunica mai mult cu ei. Copiii nu sunt nici ei naivi și înțeleg încotro merg lucrurile. Dar totul se desfășoară foarte atent și treptat. După aceea petreceți mai mult timp cu ei, însă nu sunteți niciodată lăsați singuri cu copiii. Lângă dumneavoastră se află întotdeauna un psiholog sau un asistent social. Nu vi se permite să comunicați între patru ochi și sunteți consiliați ce puteți spune și ce nu trebuie să spuneți”, a adăugat ea.
Etapa de cunoaștere este necesară pentru a stabili dacă există o legătură și un interes reciproc între copil și potențialii adoptatori. Dacă toate părțile sunt pregătite să meargă mai departe, autoritățile decid începerea perioadei de conviețuire. Astfel, copilul poate locui în familie pentru o perioadă de până la trei luni – pentru a verifica compatibilitatea. În acest timp, familia este vizitată periodic de un psiholog sau de un asistent social, care evaluează situația din locuință și modul în care decurge procesul de adaptare.
Dacă această experiență se dovedește pozitivă, urmează etapa finală – adopția propriu-zisă. Pentru aceasta, este necesară depunerea unui nou pachet de documente. În plus, statutul de potențial adoptator presupune actualizarea documentelor o dată la doi ani. Termenele ulterioare depind de procedurile administrative și de decizia instanței: dosarul este examinat de mai multe instituții, iar durata procesului este influențată, în mare măsură, de gradul de încărcare al sistemului.
La ședința de judecată sunt invitați adoptatorii și specialiștii care au monitorizat situația copilului – de exemplu, psihologul și/sau directorul centrului de plasament temporar. Copiii sunt, de asemenea, aduși la instanță, însă în timpul ședinței se află într-o încăpere separată, unde se joacă. Tot în instanță potențialii adoptatori află pentru prima dată întreaga istorie a copilului: de ce părinții biologici au fost decăzuți din drepturile părintești, când copilul a fost scos din familie, de câte ori s-a încercat reintegrarea lui și de ce aceasta nu a avut loc. Copiilor li se adresează, la rândul lor, câteva întrebări – potrivit Olgăi Levitscaia, într-un mod foarte blând și delicat. Decizia finală este luată ulterior de instanță, fără prezența copiilor și a potențialilor adoptatori. După intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești, copilul devine, din punct de vedere juridic, membru al noii familii, iar părinții biologici nu mai pot contesta decăderea din drepturile părintești.
Potrivit Olgăi Levitscaia, această procedură în mai multe etape este necesară, în primul rând, pentru protejarea copilului. Uneori, potențialii adoptatori își dau seama încă din etapa de cunoaștere că nu sunt pregătiți să continue procesul. În opinia ei, este mai bine ca acest lucru să se întâmple înainte de începerea vieții în comun, și nu după. „Există oameni care se opresc în etapa de cunoaștere și de vizitare a centrului timp de o lună. Și acest lucru se poate întâmpla atunci când copilul deja a înțeles că cineva a acordat atenție lui. Este o experiență foarte dureroasă pentru copii. De aceea nu îmi place când se pun etichete pe autoritățile statului și se spune că acestea creează obstacole. Ele protejează copilul. Iar dacă te-ai oprit la această etapă, slavă Domnului că s-a întâmplat acum și nu atunci când copilul ar fi trăit cu tine câteva luni. Vă puteți imagina ce lovitură ar fi pentru copil?”, a adăugat Olga.
„Adopția – o taină sacră”
Olga Levitscaia recunoaște că pentru adopție într-adevăr trebuie adunate multe documente. Dar, potrivit ei, toate aceste cerințe sunt justificate. „Nu înțeleg oamenii care se blochează și spun că trebuie prea multe documente. Nu le înțeleg logica, deoarece statul trebuie să îi verifice. Pe voi nu vă întreabă ce culoare au tapetele din casă. Se cer criterii care sunt cu adevărat importante pentru viața copilului. Dacă vă grăbiți, este mai simplu să mergeți la o clinică privată și să faceți totul într-o singură zi – dacă nu mă înșel, trebuie să fiți examinați de 8–9 specialiști și să faceți câteva analize. Nașterea unui copil este o taină sacră. Și adopția este tot o taină sacră. Mai mult, spre deosebire de copiii biologici, apariția în familia voastră a unui copil adoptat este o alegere conștientă a ambelor părți: a copiilor și a părinților. Atunci de ce nu v-ați mobiliza pentru a pregăti un pachet de documente pentru un asemenea moment decisiv în viața familiei voastre?”, a spus ea.
Olga Levitscaia a avertizat că, uneori, părinții biologici pot încerca să îi urmărească pe adoptatori. Deși autoritățile de protecție socială și centrele de plasament temporar păstrează strict confidențială identitatea noii familii a copilului, „Chișinăul este un oraș mic”, iar în raioane și sate oamenii pot fi găsiți și mai ușor. Potrivit ei, poliția nu dispune de multe instrumente pentru a-i proteja eficient pe adoptatori de o astfel de situație – de exemplu, nu poate fi emis un ordin de restricție. De aceea, ea recomandă adoptatorilor să evite conflictele, să nu îi intimideze pe părinții biologici și să nu încerce să „rezolve” situația pe cont propriu, ci să aștepte calm și cu răbdare decizia finală a instanței privind adopția. Neliniștea și frica adulților se pot transmite copilului.
Ea atrage atenția că, până la pronunțarea deciziei instanței, părinții biologici pot contesta decăderea din drepturile părintești. De aceea, dacă familia se întâlnește cu părinții biologici înainte de finalizarea procesului de adopție, uneori este mai prudent să se mute temporar într-un alt loc. În astfel de cazuri, autoritățile trebuie informate, iar motivul explicat – de exemplu, dacă întâlnirea cu părinții biologici a fost o experiență traumatizantă.
După pronunțarea deciziei instanței și transferul drepturilor părintești, părinții adoptivi pot schimba copilului numele și prenumele. Potrivit Olgăi Levitscaia, cel puțin în primii ani după adopție, familia ar trebui să își schimbe mediul și chiar să se mute, pentru a scoate copilul din mediul familiar și a-l ajuta să înceapă o nouă etapă a vieții. Ea recomandă, de asemenea, apelarea la un psiholog – chiar dacă întâlnirile nu vor fi frecvente, un astfel de sprijin este foarte important. Olga Levitscaia consideră că lucrul cu un psiholog ar trebui început încă din primele etape ale procesului de adopție, pentru ca părinții să știe cum să se comporte în situații dificile și cum să reacționeze la cuvintele dureroase ale copilului — de exemplu: „tu nici măcar nu ești mama mea”. „Trebuie să fii pregătit pentru astfel de situații, să înțelegi cum să te comporți. Oricât v-ați strădui, oricâte cărți ați citi, nu veți fi pregătiți pentru asta. Acest lucru trebuie lucrat”, a explicat ea.
Stereotipuri, mită și „copii bolnavi”
Una dintre opiniile frecvent întâlnite pe internet este că pentru „promovarea” candidaturii adoptatorilor sau pentru alegerea unui copil s-ar cere mită. Unii susțin că pentru „copiii sănătoși trebuie plătit”, iar alții afirmă că autoritățile ar fi propus accelerarea rândului contra bani. Olga Levitscaia respinge însă aceste afirmații și spune că un copil nu poate fi „cumpărat”, iar promovarea unui dosar nu poate fi grăbită prin mită. Potrivit ei, sistemul este astăzi mult mai complex decât era acum câteva decenii și implică un număr mult mai mare de persoane în procesul de luare a deciziilor.
„Acum aproximativ 25 de ani am auzit că astfel de lucruri se rezolvau ușor. Dar atunci sistemul funcționa altfel. Astăzi, în sistemul de luare a deciziilor există mult mai multe verigi. Să dai mită tuturor este, din punct de vedere tehnic, destul de dificil. În plus, atunci când într-un proces sunt implicate atât de multe părți care iau decizii, probabilitatea ca acest lucru să fie «descoperit» este mult mai mare. Cunosc oameni care au crezut că vor putea rezolva lucrurile în acest mod, dar nu au reușit. Iar având în vedere că la noi sunt deseori descoperite cazuri de corupție, acest lucru este prea riscant. Nu văd posibil să rezolvi asta cu bani, nici măcar pentru o sumă foarte mare”, a explicat ea.
Olga Levitscaia menționează, de asemenea, că în unele privințe sistemul din Moldova este chiar mai flexibil decât în țările europene. „La noi nu există nicio discriminare a persoanelor singure. Desigur, familiile complete au prioritate, dar și persoanelor singure li se dau copii, la fel ca și familiilor. Mai mult, vă spun din experiența cu care m-am confruntat că, în Europa, persoanelor singure le este mai greu să adopte un copil”, a spus ea.
În opinia Olgăi Levitscaia, multe stereotipuri despre sistemul de adopție sunt răspândite de persoane care nu s-au confruntat niciodată cu el. „Aceste șabloane mă irită foarte mult, pentru că sunt în mare parte prostii ale oamenilor care nu s-au confruntat cu acest sistem sau nu se interesează de el”, a spus ea.
Ce se va schimba în sistem
Vorbind despre actualul sistem de protecție a copiilor rămași fără îngrijire părintească, Olga Levitscaia spune că statul face deja multe lucruri bine. „Nu voi uita niciodată cum era în perioada sovietică. Nu departe de casa mea era un orfelinat, iar toate fetele purtau aceleași rochițe, iar băieții aceleași haine. Și toți erau tunși scurt, pentru că atunci nu existau mijloace împotriva păduchilor cum există acum. În prezent lucrurile nu mai stau așa: toți copiii arată îngrijit, iar toate necesitățile lor fiziologice sunt acoperite. Statul face foarte multe lucruri bine și, credeți-mă, copiii trăiesc [în centre – NM] în condiții mai bune decât ar fi trăit acasă, cu părinții lor biologici”, a povestit ea.
În același timp, sistemul continuă să evolueze, iar reformele preconizate pentru acest an ridică și unele semne de întrebare. După ce orfelinatele de tip sovietic au fost transformate în centre de plasament temporar, autoritățile intenționează acum să închidă și aceste instituții, iar copiii rămași fără îngrijire părintească să fie plasați în familii de patronat. În opinia Olgăi Levitscaia, o astfel de tranziție poate fi benefică, însă doar în anumite condiții.
„În special, fără a reduce cerințele, trebuie găsite și instruite la timp suficiente familii de patronat dispuse să primească copii, pentru a putea închide complet centrele de plasament temporar rămase. În prezent, 761 de copii [potrivit datelor Ministerului Muncii – NM] se află în grija statului. Să fie găsite pentru toți acești copii familii de patronat până la sfârșitul anului este o sarcină destul de ambițioasă. În plus, pentru copiii cu probleme grave – tulburări psihice și/sau fizice severe – probabilitatea adopției este mică, iar eforturile necesare pentru creșterea lor în familii de patronat sunt, în esență, titanice. Și nu este foarte clar care va fi soluția în astfel de situații dacă toate centrele vor fi închise. Dacă privim situația realist, mi se pare că închiderea tuturor centrelor până la sfârșitul anului este practic imposibilă”, consideră ea.
„Încă înainte de 2006, la noi au fost închise orfelinatele de tip sovietic și s-a trecut la un sistem incluziv, în care copiii trăiesc în centre de plasament temporar și merg la școală împreună cu copiii obișnuiți. Acum, până la sfârșitul anului 2026, statul și-a asumat angajamentul de a le închide și pe acestea și de a trece la un sistem similar celui din Franța. Copiii vor locui la persoane pregătite, până când se rezolvă problemele cu părinții biologici sau până când li se găsește un nou adoptator. Totuși, este greu de spus care sistem este mai bun, fiecare are avantajele și dezavantajele sale. Sistemul incluziv este, desigur, mai bun, cu condiția ca profesorii din școlile obișnuite să fie instruiți și să știe cum să îi ajute pe copii să se integreze în clase alături de ceilalți copii. Am întâlnit diferite situații și mi s-a creat impresia că fiecare profesor se raporta la acești copii în funcție de propria educație morală, din cauza căreia adaptarea lor nu a fost întotdeauna ușoară”, a explicat Olga Levitscaia.
Printre lacunele serioase ale legislației, ea menționează lipsa de claritate în privința situațiilor în care, în decurs de șase luni, nu au putut fi găsite rudele copilului și nu au fost obținute refuzuri oficiale din partea acestora. „Șase luni este un termen foarte scurt. Mi se pare că ar fi bine ca, odată cu această reformă, să analizăm ce anume din legislația actuală este interpretat diferit de diversele autorități de protecție socială din țară. Este important să fie studiată experiența celor mai eficiente instituții, care reușesc să respecte termenul de șase luni pentru perioada în care copiii rămân fără îngrijire părintească. Pe baza unei asemenea analize se pot identifica și introduce „best practice”, iar prin acte normative suplimentare să fie asigurată aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării”, a adăugat Olga Levitscaia.
O altă problemă, potrivit ei, este că astăzi nu este întotdeauna clar câte „a doua șanse” ar trebui să li se ofere părinților biologici, în timp ce copilul rămâne fără îngrijirea lor. „Și în tot acest timp copilul continuă să crească. Iar șansele ca el să fie adoptat scad, pentru că, cu cât este mai mare, cu atât este mai dificil. (…) Pericolul este că nu peste tot este respectat acest termen de șase luni și, în timp ce mașinăria administrativă funcționează, trece viața copilului”, a concluzionat ea.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!
Nirvana Chaudhary, Președintele Fundației Moldcell:
Steven Fisher, Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova:
