Gazul se scumpește peste tot în lume. Estonia și Letonia prognozează tarife de două ori mai mari
Full Article 3 minutes read

Gazul se scumpește peste tot în lume. Estonia și Letonia prognozează tarife de două ori mai mari

Estonienii vor achita, în luna septembrie, un tarif de 2,65 euro pentru un metru cub de gaz consumat. Președintele companiei Eesti Gaas explică majorarea de preț prin creșterea prețurilor la bursele de gaze. Autoritățile estoniene prognozează că, în octombrie, tariful ar putea urca și până la 4,10 euro pentru un metru cub de gaze naturale consumate.

Astfel, dacă la începutul anului estonienii achitau 48 de cenți pentru un metru cub, prețul gazului s-a ridicat de peste cinci ori, în doar șapte luni ale anului. Potrivit analiștilor, prețurile ar putea continua să crească în toamnă din cauza acțiunilor concernului rus „Gazprom”.

„Piața de gaz rămâne volatilă și agitată, ceea ce face previziunile dificile. Situația din țări este diferită, dar am reușit să strângem stocuri de iarnă destul de decente. Sperăm că piața se va calma într-o zi, prețul gazului se va elibera de emoții și se va menține la un nivel rezonabil”, a spus președintele companiei estoniene Eesti Gaas.

Între timp, Letonia a anunțat că tariful pentru furnizarea căldurii poate crește cu aproape 30%. Șeful comitetului pentru locuințe și mediu a Consiliului orașului Riga, Edmunds Cepuritis, a făcut o astfel de prognoză pe rețelele de socializare, comentând noile tarife ale Latvenergo pentru energia termică produsă la CHPP-1 și CHPP-2, care vor fi de câteva ori mai mari decât cele actuale.

În luna septembrie a acestui an, tariful pentru energia termică produsă de CHPP-1 este de 53,49 euro pe MWh, iar pentru CHPP-2 – 54,41 euro pe MWh. Latvenergo a explicat că, ținând cont de prețul gazelor naturale de 140 de euro pe MWh, tariful final va fi de aproximativ 185-190 de euro. Tariful majorat la energia termică ar urma să intre în vigoare la 1 octombrie.

„Pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, prețurile gazelor naturale în Europa au atins un nivel fără precedent, în prezent prețurile la bursă în unele zile depășesc 300 de euro pe MWh”, a comentat Alda Ozola, președintele comisiei, care promite sprijin de la stat pentru gospodăriile casnice.

Precizăm că, în luna septembrie, Republica Moldova va achita Gazpromului cu peste 400 de dolari mai mult pentru  o mie de metri cubi de gaze naturale livrate. Potrivit directorului general al Moldovagaz, Vadim Ceban, prețul de achiziție al gazelor naturale, furnizate Republicii Moldova în luna septembrie, se va ridica la 1.882,78 dolari SUA per mia de metri cubi, comparativ cu  1458,5 dolari SUA la mia de metri cubi, cât a achitat Moldova în august sau 980 – în iulie. Ceban a precizat că la una din următoarele ședințe a Moldovagaz, conducerea companiei va analiza dacă va trimite către ANRE o nouă cerere de modificare a tarifului la gazele naturale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: