Impactul războiului din Ucraina asupra regiunii, discutat de Maia Sandu și președintele Parlamentului Turciei, la Chișinău
Full Article 2 minutes read

Impactul războiului din Ucraina asupra regiunii, discutat de Maia Sandu și președintele Parlamentului Turciei, la Chișinău

Relațiile bilaterale moldo-turce, perspectivele de cooperare în diverse domenii și  impactul războiului din Ucraina asupra regiunii – au fost principalele subiecte de discuție dintre președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Parlamentului din Turcia, Mustafa Şentop, care se află la Chișinău.

Potrivit Președinției, în cadrul întrevederii, șefa statului a mulțumit Turciei pentru ajutorul umanitar oferit de autoritățile turce în depășirea crizei refugiaților din Ucraina, precum și pentru sprijinul financiar și tehnic acordat de-a lungul anilor de Agenția Turcă pentru Cooperare și Coordonare (TIKA).

„Președinta Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova este interesată în intensificarea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor, precum și în consolidarea cooperării în sectorul energetic”, precizează instituția prezidențială în comunicatul emis.

Precizăm că președintele Marii Adunări Naționale a Turciei, Mustafa Șentop, se află, în perioada 15-16 septembrie, într-o vizită oficială în Republica Moldova. Demnitarul este însoțit de președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova, Mehmet Altay.

Programul vizitei oficiale include întrevederi cu conducerea țării: președintele Parlamentului, Igor Grosu, președinta Maia Sandu și prim-ministra Natalia Gavrilița. Pe data de 16 septembrie, oficialii Marii Adunări Naționale a Turciei vor vizita Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.

De menționat că Marea Adunare Națională a Turciei este denumirea oficială a legislativului de la Ankara.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: