Iohannis, la o masă cu aliații NATO, în frunte cu Stoltenberg: „Trebuie să întărim sprijinul pentru Moldova”
Full Article 2 minutes read

Iohannis, la o masă cu aliații NATO, în frunte cu Stoltenberg: „Trebuie să întărim sprijinul pentru Moldova”

Aliații NATO trebuie să își întărească sprijinul pentru partenerii vulnerabili ai Alianței Nord-Atlantice, mai ales pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul Summitului București 9, care are loc la Bratislava. Liderul de la Cotroceni susține că țările NATO trebuie să ajute Moldova să își consolideze capacitățile de apărare și reziliență.

Klaus Iohannis a dat asigurări, în intervenția sa, că România va sprijini Ucraina „atât cât va fi necesar”, inclusiv aderarea sa la Alianța Nord-Atlantică.

„Victoria Ucrainei în acest război este obiectivul nostru principal. În același timp, sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Alianță, așa cum era prevăzut la Summitul NATO de la București, din 2008, este de neclintit. (…) Trebuie, totodată, să întărim sprijinul pentru partenerii vulnerabili ai NATO, mai ales pentru Republica Moldova, pentru consolidarea capabilităților sale de apărare și reziliență”, a declarat președintele român.

De menționat că Bratislava găzduiește Summitul Formatului București 9 (B9). Iohannis prezidează evenimentul alături de președintele Republicii Slovace, Zuzana Caputova, şi de președintele Republicii Polone, Andrzej Duda.  La Summit participă, de asemenea, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, precum și alți lideri ai statelor B9. Principalele subiecte abordate de Aliați vizează securitatea Flancului Estic, precum și securitatea întregii zone euroatlantice, în special în contextul războiului din Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: